Dragoste de frați – cum facem să o păstrăm

Îi privesc dimineața cum dorm îmbrățișați. Nu mă mai satur să mă uit la ei. Nu îmi vine să îi trezesc, deși mereu suntem pe fugă. Eric se trezește, de obicei, primul.
–  Mami, lasă-mă să o trezesc eu, să creadă că sunt mama. Îi place când ea toarce ca o pisică cu ochii închiși, se întinde și se încolăcește peste el, mormăind. El o mângâie și se amuză de cât de somnoroasă este dimineața (căci seara este o altă poveste).
Dar nu este așa în fiecare dimineață. Sau chiar dacă încep în acest fel ziua, nu durează mult momentul, pentru că încep să se certe din ceva. Fie fiecare vrea să fie el primul. Fie se ceartă pe cereale și pe fulgii de ovăz, de parcă, brusc,  s-ar termina toți fulgii din lume.
Mă topesc, așadar, de drag când îi văd așa îmbrățișați. Îmi place și când ea îl caută și se simte protejată de el, fratele ei mai mare. Așa a fost și în weekend, la expoziția statică de tehnică militară și educațională. Mașinile ălea mari de armată au speriat-o. Pe el l-au vrăjit și s-a urcat imediat în ele. Când abia, abia a acceptat să se urce și ea, l-a căutat pe frate-său, l-a apucat strâns și nu i-a mai dat drumul până nu au coborât. El o ocrotește, îi explică. Când e în toane bune, cedează în favoarea ei numai să nu o audă cum urlă. Sau alteori parcă mă aud pe mine în vorbele lui, când încearcă să îi aducă argumente să nu facă sau să facă ceva ce trebuie. Uneori, mă aud pe mine și în vorbele ei, când îl cicălește pe frate-său mai ceva ca o mamă.
Când sunt ei încărcați de la grădiniță sau supărați că nu au primit destulă atenție de la noi sau pur și simplu le transmitem noi starea noastră de agitație sau de tristețe, atunci să te ții, că ne aude tot cartierul. Sau dacă suntem în mașină, trebuie să fiu pe fază ca ea să nu-l ciupească pe el de nervi sau el să nu o pocnească. Nu se bat des, dar suficient cât să se strice zenul tuturor.
Pentru noi, este foarte important ca ei să aibă o relație bună și să învețe să găsească soluții la conflictele inerente oricărei relații între frați. Nu avem așteptări nerealiste, suntem conștienți că nu se pot înțelege bine tot timpul.
În general, încercăm să găsim mereu cauzele din spatele nervilor lor. Chiar dacă este greu să le asculți, uneori, emoțiile. Mai ales dacă îi apucă pe amândoi în același timp. Ei știu că este în regulă să plângă, dar nu este acceptat să își facă rău lor sau celorlalți, să strice lucrurile din jur. Ne străduim să nu facem diferențe între ei (deși lor li se pare, câteodată). Nu îi comparăm nici între ei, nici cu alții, îi încurajăm și apreciem când găsesc soluții pentru rezolvarea conflictelor.
Părinții uită de tot greul vieții cu doi copii și pe chip li se desenează un zâmbet larg când își văd copiii că se joacă împreună, că își iau apărarea și se protejează unul pe altul.
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.