În copilărie, de Paște, concursul de ciocnit ouă era cel mai grozav. Îmi amintesc bucuria cu care strângeam colecția de ouă sparte și îmi număram trofeele. Apoi glumele cu oul de lemn care le sparge pe toate celelalte…
Acum, copiii mei se distrează care sparge mai multe ouă. Fiul meu mă tot întreba când o să vopsim ouăle (chiar dacă noi am sărbătorit și Paștele catolic, doar că, atunci, bunica a roșit ouă).
Mulți ani nu am vopsit ouă… Nu avea rost, eram întotdeauna la părinți sau la socri de Paște.
O singură dată, când locuiam la Odorhei și eram departe de casă, m-a apucat un chef nebun de făcut chestii tradiționale. În rest, nu sunt o mare fan gătit și nici mâncare tradițională. Adică aș putea mânca pește sau fructe de mare în ziua de Paște fără probleme.
Sigur, îmi amintesc și frământatul cozonacilor dinaintea Sărbătorilor, vopsitul ouălor roșii, drobul, ocolul bisericii în Vinerea Mare, mirosul de lumânare din Noaptea de Înviere și liniștea din suflet pe drumul spre casă.
Nici acum nu gătim de Paște, pentru că mergem în vizită. Doar ouă roșii am vopsit câteva la cererea specială a copiilor. Așa, simbolic. Știu că, de obicei, ouăle se vopsesc în Joia Mare, dar noi vom fi prinși cu bagaje atunci.
Pentru că nu îmi place culoarea care rămâne pe albuș de la vopseaua plină de chimicale din comerț, am ales să vopsim ouăle cât mai natural. Ne-am orientat către ce aveam prin casă: adică ceapă galbenă, ceapă roșie și sfeclă roșie. Fiică-mea a adunat foița exterioară de la ceapă. Fiu-meu a pus apă într-o oală și am pus-o împreună la fiert. Copiii au turnat foile de ceapă în apă. Am lăsat la fiert până s-a colorat apa (cam 15 minute, apoi am oprit focul, dar am lăsat foile în apă încă o oră aproximativ). Am strecurat apoi conținutul și am pus apa colorată în altă oală. Am fiert apoi patru ouă în apa colorată. Am adăugat puțină sare, am fiert ouăle vreo 10 minute, apoi am pus o lingură de oțet.
Am încercat să vedem cum ies și ouăle vopsite cu sfeclă roșie. Nu au ieșit prea grozav. Pentru o culoare mai intensă, ar fi trebuit lăsată apa colorată cu sfecla roșie peste noapte, la frigider. Noi am ales varianta mai simplă. Am acoperit patru ouă cu bucățele tăiate de sfeclă roșie. Am adăugat puțin oțet să se prindă culoarea mai bine. Le-am fiert cam 15 minute, după care le-am mai lăsat o vreme în apa colorată.
N-or fi ele cele mai frumoase, dar, cu siguranță, pentru noi sunt speciale. Pentru că sunt făcute de noi împreună și pentru că aceasta devine tradiția noastră. Și le putem mânca fără grijă, pentru că nu au chimicale. Iar copiii au mai învățat o lecție despre lucruri simple, făcute în mod natural…
Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.
Sursă foto principală: Pixabay