De când merge la grădiniță/creșă copilul tău pare să adune toate bolile. Descurajant pentru că nu știi să-l ajuți, obositor pentru că nopțile ți s-au fragmentat cumplit, frustrant pentru că nu depinde de tine să-l ferești de molimă. Poate situația este un pic diferită în grădinițele private în care copiii au mai multă activitate fizică în aer liber.În general, copiii care merg la grădinițe cu program prelungit, ajung acolo pentru că nu au cu cine să stea acasă sau pentru că părinții lucrează în instituții cu program similar sau pentru că, pur și simplu, este bine să aibă un program care include și somnul de prânz (pe care anevoie îl mai acceptă acasă).
Și totuși, din a doua săptămână de grădiniță, în primul an, cel puțin, începe „circul”. M-am îngrozit când am auzit pe câte voci tușesc copiii! M-am îngrozit când am văzut părinți care nici măcar nu le spuneau să pună mâna la gură când strănută – nu că ar mai avea vreun efect când strănută cinci persoane într-un spațiu de 10mp.
Oare ce am putea face și cum ne-am putea educa pentru sănătate? Primul gând care îmi vine în minte este că aș scoate din orele alea aride și multe și inutile de matematică, religie, chiar și română pe alocuri (să nu spună lumea că sunt cârcotașă) și aș introduce mai multe ore de sport, igienă, nutriție… Dar stai că noi nu avem săli de sport în școli, pentru că ele au fost construite în sate depopulate…
Nu am nicio idee despre ce aș putea face în afară de a-mi obișnui copilul cu o igienă corectă și cu o alimentație „curată” care să includă cât mai multe fructe și legume crude, cât mai puține spre deloc alimente procesate și răs-procesate cu valoare nutrițională zero. Nu sunt medic specialist în nutriție (sunt profesor și la școală am parte de același mediu „toxic”, pentru că de la sfârșitul lui septembrie până în mai, strănutul și tusea sunt constante, asta însemnând că și eu aduc microbi acasă).
Sunt absolut sigură că niciun părinte pe lumea asta nu vrea să-i fie copilul bolnav, dar , în egală măsură, sunt sigură că nu ne îngrijim suficient și corect. Îndopăm copiii cu medicamente, după ureche sau la sfatul medicului, după caz, dar ne scapă ceva pe parcurs.
Aș fi tentată să pornesc o campanie, probabil de voluntariat, că în sistemul de stat e jale cu banii, de educare a părinților. Copilul depinde ani buni de noi și, în calitate de părinți, suntem primii furnizori de educație în orice domeniu. Nimeni nu se naște învățat și, deși a fi părinte are o componentă instinctuală foarte puternică, este mereu loc de „a învăța”.
Așadar, într-o lume ideală eu văd începutul de grădi /școală / colectivitate cu 2-3 seminarii pe teme de igienă și alimentație. Ce credeți? Oare ar funcționa?
de Andreea Kovásznai
Niciun comentariu on "„Binefacerile” colectivității"