Înainte să am un copil, adesea mi-au trecut pe la urechi discuții despre alăptare. Nu le-am dat importanță, am reținut doar că de cele mai multe ori femeile nu au lapte și credeam că toți bebelușii mănâncă în mod obișnuit lapte praf. Unele prietene îmi spuseseră cât de triste și deznădăjduite erau că n-au putut alăpta. Din nou nu înțelegeam ce atâta tam-tam cu alăptarea și de ce ai fi nefericită că nu poți alăpta. Oare nu atâția copii cresc cu lapte praf? De fapt nu-mi prea puneam astfel de probleme. Mi se părea la fel de natural să poți alăpta sau să nu poți alăpta. Mă gândeam că este ceva ce ține de fiecare persoană și că unele au lapte, iar altele nu, dar fără să văd vreo tragedie în vreuna dintre aceste situații. Apoi, cu puțin timp înainte să nasc au început afirmațiile și sfaturile de genul: „Dacă o să ai lapte”,„Este posibil să nu ai lapte”, „Vezi, să ai în casă lapte praf”, „Este greu să ai lapte”, „Eu nu am avut lapte”, „Nu tot laptele e bun” etc. Deja mi se părea science-fiction alăptatul și credeam că numai anumite femei, privilegiate, au această calitate: de a alăpta. Am început să citesc diferite ghiduri și cărți despre alăptare și articole care mi-au schimbat percepția despre aceasta, reușind să demoleze niște mituri în acest domeniu. Am aflat astfel că a-ți hrăni bebelușul e ceva foarte natural și important, așa că am vrut și eu să alăptez. Din ceea ce am remarcat în jurul meu, toate femeile sunt stresate și frustrate după naștere că nu pot alăpta. Toată lumea în jur le dă sfaturi de alăptare, internetul este plin de articole proalăptare, cărțile de specialitate scriu despre beneficiile alăptării. Proaspăta mămică aude cât de natural este alăptatul și cât e de rău dacă bebelușul a primit lapte praf, încât începe să se simtă o mamă denaturată, incapabilă să-și hrănească copilul. Ceea ce nu e adevărat. Alăptatul chiar este ceva natural și, dacă există voință și informare corectă, majoritatea femeilor pot alăpta fără nicio problemă, iar laptele matern, fiind un aliment viu, satisface toate nevoile copilului.

De ce am avut un start dificil în alăptare

Atunci de ce sunt atâtea probleme cu alăptatul? Deoarece există o lipsă de informare, o mare ignoranță legată de acest subiect, există multe prejudecăți și mituri inoculate de societate și o lipsă de încurajare din partea medicilor și a asistentelor din maternitate. La început și eu mă simțeam frustrată că nu sunt capabilă să alăptez. Aveam impresia că nu am lapte suficient, canalele nu erau desfundate corespunzător, bebe stătea numai la un sân. Mă enerva presiunea celor din jur, sfaturile lor și concepțiile învechite, mă bulversau informațiile contradictorii venite din toate părțile. Mi-era teamă de mastită, de angorjarea sânilor, de toate problemele ce pot decurge dintr-un alăptat incorect. Epuizarea își spunea cuvântul și mă făcea vulnerabilă. De fapt problemele alăptatului încep în maternități. În primul rând trec multe ore până când îți vezi copilul și îl pui la sân. Ești despărțită prea mult de copil și în acest timp, copilul primește laptele praf. În al doilea rând, asistentele din maternitate, în marea lor majoritate, nu numai că nu-ți dau niciun sfat și nu te învață nimic, ba uneori manifestă și o atitudine arogantă și-ți vorbesc într-o manieră nu tocmai delicată. Ar fi normal ca atitudinea să fie alta față de o femeie care tocmai a născut și este foarte sensibilă și are nevoie de un suport psihologic. Dar cel mai tragic mi se pare că dezinformează tinerele mămici. Încearcă să te convingă că nu ai lapte sau că sfârcurile tale nu sunt bune. Nici experiența mea în maternitate cu alăptatul nu a fost una tocmai pozitivă. Asistenta din prima seară nici măcar nu m-a băgat în seamă când pe bâjbâite mi-am găsit copilul. Nu mi l-a dezbrăcat să mi-l arate cum am văzut că făceau celelalte. Nu s-a sinchisit că mă simțeam rău și abia stăteam în picioare. Mi-a răspuns ironic și arogant. Eram prea epuizată să-i răspund. O asistentă a fost drăguță și mi-a spus că să am răbdare că va veni și laptele și că dacă bebe suge, sigur este ceva acolo că altfel s-ar enerva și nu ar mai vrea să sugă. Una singură a stat mai mult cu noi și ne-a răspuns la întrebări și ne-a luminat puțin în tainele alăptatului. Tot ea ne-a zis că nu le mai dă lapte praf la bebeluși pentru a suge mai bine când venim la alăptat. În restul timpului, de câte ori mergeam la alăptat, bebelușii noștri dormeau și noi ne chinuiam să-i trezim și să-i punem la sân.

Alte probleme legate de alăptat sunt cauzate de cei din jur,care din dorința te ajuta, mai mult îți fac rău și te încurcă. Cel mai tare m-a stresat când mi se repeta într-una cât este de important să alăptez, de parcă eu nu aș fi vrut. Sau că sigur laptele meu nu e bun, de-aia nu se satură bebe și vrea să stea atâta la sân. Ori că nu am destul lapte că ar trebui să țâșnească ca din fântână, că ar trebui să-mi simt sânii plini și să curgă sau că ar trebui să curgă mai mult când mă mulg. Punctul culminant a fost când mi se tot repeta într-una că ar trebui să fac proba suptului, de care eu nu doream să aud pentru că știam că nu este concludentă, bebe sugând de fiecare dată diferit. În plus citisem că te poate înnebuni și nu era tocmai starea de care aveam nevoie în momentele acelea. Așa că m-am hotărât să iau din toate sfaturile ce-mi convenea. În prima săptămână, m-am muls. Deși nu ieșea mult, continuam să fac asta pentru a nu face mastită și pentru a-mi desfunda canalele. Într-una din nopțile lui de isterie, bebele a tras nervos din sân și mi-a desfundat canalele din sânul drept, astfel că și acesta a devenit funcțional. Prima săptămână a fost cruntă. Mă durea spatele, nu puteam alăpta din orice poziție, mă dureau sânii, eram obosită, nu apucam să mănânc, nu știam când este zi și când este noapte. În următoarele săptămâni, situația s-a mai îmbunătățit. M-am ambiționat să caut pe net informații despre alăptare. Am aflat de un grup de sprijin pentru alăptare, m-am înscris acolo și am primit informații deosebit de prețioase și mulți nori sau spulberat. Am căpătat încredere când am văzut că nu sunt singura cu astfel de probleme, dar mai ales că acestea au o rezolvare.

Încet, încet, alăptarea a devenit un drum lin…

Pentru că nu știam dacă se satură, îi dădeam și lapte praf în completare, dar niciodată ca masă principală, ci numai după ce stătea la sân. După două săptămâni, bebe de-abia atinsese greutatea cu care a ieșit din maternitate și începea timid să crească. Mi se tot spunea să bag lapte praf că bebe nu se satură, să-i dau alternativ o dată sân, altă dată lapte praf. Dar instinctul îmi spunea că fiecare copil crește în ritmul său și că nu este grav că nu a luat mult în greutate. Simțeam că nu este ok să nu-l pun întotdeauna mai întâi la sân, și apoi eventual să-i dau o completare. Așa că nu am alternat sânul cu laptele praf și bine am făcut. Încet, încet am scos toate suplimentele de formula. Un alt sfat pe care am simțit că nu trebuie să-l ascult a fost acela că să treacă cel puțin două ore între două alăptări, deoarece laptele fermentează în stomac. Laptele matern nu fermentează, decât cel praf. Cum copilul meu plângea mult și dorea foarte des la sân, am ignorat acest sfat și l-am pus la sân de câte ori dorea. Târziu am înțeles cât de important este sânul pentru copii și câte funcții are: la sân bebelușii se liniștesc, adorm, își potolesc atât foamea cât și setea, reușesc să aibă scaun sau pur și simplu își satisfac nevoile afective. Este adevărat că în primele 6-7 săptămâni plângea mai mult și aveam impresia că nu se sătura. Dar l-am pus la sân de câte ori a fost nevoie și faptul că a început să ia în greutate mi-a dat curajul să-mi urmez în continuare instinctul. Am încercat să fiu liniștită, odihnită (aici m-a ajutat și copilul, deoarece nu m-a solicitat de multe ori noaptea), să mă hrănesc echilibrat, am mâncat cam orice, în afară de fasole, mazăre și varză. Am renunțat repede la regimul strict din primele săptămâni, căci mi-am dat seama că stresându-mă îmi fac mai mult rău, am băut și beau în continuare multe lichide și mai ales ceai de lactație, de anason și chimen. Sper să pot alăpta cât mai mult timp posibil. Este minunat să nu depinzi de sterilizat, de lapte praf, ca să nu mai vorbim de banii economisiți și de timpul câștigat. Este o bucurie imensă să vezi cum copilul tău crește practic din tine, iar conexiunea care se stabilește între mamă și copil nu poate fi descrisă în cuvinte. Nu știu cum să-mi calmez copilul decât la sân sau cum să-l ajut să adoarmă. Și când mă privește atât de intens atunci când este alăptat, parcă mă hipnotizează.

Acum mă revolt când aud tot felul de mituri despre alăptare, când văd cât de repede renunță unele femei la acest dar de preț pentru copilul lor: laptele matern și mai ales contra dezinformării legate de acest subiect. Mă intrigă faptul că medicii și asistentele conving mămicile să recurgă la lapte praf, iar acestea din ignoranță, le urmează sfaturile.

Ce am învățat eu din experiența proprie a alăptării

Așadar, multe din cele auzite la cei din jur despre alăptare sunt false. Ceea ce am învățat eu despre alăptat este că trebuie pus copilul la sân cât mai repede după naștere, nu trebuie să primească deloc lapte praf, deoarece se poate obișnui cu acesta sau poate deveni confuz, trebuie pus la sân la cerere, copilul stimulează lactația, iar lactația se reglează după nevoile acestuia, nu există lapte prea slab sau prea gras sau care nu este bun pentru un copil. Este un mit că mama nu are destul lapte și că nu se satură copilul. De asemenea este important ca bebelușul să fie corect atașat la sân, iar mama să fie calmă, odihnită, să nu fie stresată și să fie înconjurată de o atmosferă armonioasă.

Voi ce probleme ați avut cu alăptatul? De ce mituri despre alăptat v-ați lovit?