Dacă Pișcoțel nu obține ce vrea, se enervează și plânge foarte tare. Nouă ni se pare că sunt primele semne ale manifestării personalității și credem că va avea o personalitate puternică și că va fi o fire independentă. În cazul în care încercăm să-l adormim, iar el nu-și dorește acest lucru urlă atât de tare și se zbate, iar atunci când îl ridicăm și îl punem în fund se liniștește ca prin minune. Pișcoțel are o energie debordantă. Trage de apărătorile de la pat și se înfășoară cu ele. Se joacă cucu-bau cu noi fie cu o pătură, cu un prosop sau cu scutecul din finet. Se amuză teribil când intrăm în jocul său și râde și gângurește de ți-e mai mare dragul să-l privești. De câteva zile, am mutat cădița lui în vana mare atunci când îi facem baie, căci dădea din picioare cu atâta putere încât umplea tot dormitorul de apă. Am observat că Pișcoțel devine tot mai interesat de jucării, pe care bineînțeles le bagă în gură. Un alt interes îl constituie mâncarea noastră. E din ce în ce mai greu să mâncăm, deoarece își bagă mâinile în farfurie, iar dacă nu suntem atenți bagă și câte ceva în gură, salivează. Unii spun că bebelușilor le este poftă. Eu, însă nu prea aș fi de acord cu aceasta, dat fiind faptul că nu-ți poate fi poftă de ceva al cărui gust nu-l cunoști. Mai degrabă cred că ține de curiozitatea bebelușilor, care descoperă lumea băgând totul în gură și de un reflex involuntar. Când noi am mâncat măr sau banană, s-a repezit la ele și l-am lăsat să pună limba. Oricum încet-încet ne pregătim pentru marea diversificare. Am bifat unul dintre semne, urmează celelalte. Începe să stea și în fund sprijinit de noi. Este interesat de pungi, sticle și de unele jucării, dar se plictisește repede de ele. Are nevoie de activitate, ne caută din priviri și râde cu noi. Mai ales când ne jucăm cucu-bau cu el, este foarte încântat. Râde și când se privește în oglindă, se amuză și când îi luăm degețele în gură. Ni le întinde să i le mâncăm. Îi place să ne prostim și să audă tot felul de sunete. Când nu are răbdare să stea liniștit îl pun în manduca și mai fac câte ceva prin casă și de obicei adoarme după ce privește foarte curios la tot ce-l înconjoară.






Niciun comentariu on "Săptămâna a douăzeci și treia din viața lui Pișcoțel – primele manifestări de personalitate"