Săptămâna a șaptesprezecea de viață – Puseul de 4 luni

Pișcoțel a împlinit 4 luni. În primele zile ale săptămânii a fost foarte isteric. I-a demolat mitul mamei conform căruia, după botez copilul se liniștește. Cred că nici lui nu-i plac superstițiile și face tot posibilul să demoleze toate miturile. Eu am dat vina pe ceva mai modern, și anume puseul de creștere de la 3-4 luni. E mai ușor și pentru noi, mamele, să trecem peste crizele copiilor noștri dacă reușim să identificăm cauza. E tare frustrant să nu știi de ce urlă. Începi prin a-l liniști: Taci cu mama, dragul mamei!, apoi în timp ce tensiunea ta crește, iar brațele se-ndoaie de la atâta greutate îl întrebi cu o disperare crescândă: Ce te doare, dragul meu? De ce plângi?Ce să facă mama pentru tine?, iar după câteva ore de pus copilul în urlete la sân, că doar, doar, s-o calma, de căutat prin gură vreo urmă de dinte obraznic, de plimbat prin casă și arătat toate obiectivele de interes îți zici printre dinți că probabil e de vină puseul astă nenorocit de creștere sau colicii și că în curând o să ai liniște sau mai degrabă o perioadă de acalmie până la apariția primilor dințișori. Între timp ai mai pus și câteva întrebări în comunitățile din care faci parte și ai primit încurajările liniștitoare ale celorlalte colege de suferință. Te-ai mai calmat când ai aflat că și Vlăduț sau Măriuca au trecut deja prin puseul acesta afurisit. Bineînțeles că punctul culminant al crizelor a fost mica escapadă din piață când am mers cu căruciorul să facem mici cumpărături pentru nevoi mari, căci frigiderul striga a gol. Cu inima strânsă am ieșit din casă, căci știam ce pățisem la ultimele noastre plimbări cu căruciorul. Și, da, experiența s-a repetat. Pișcoțel a început seria de urlete și zvârcoliri chiar în mijlocul pieței. Oamenii mă priveau cu milă, dându-și fiecare cu părerea despre cauzele simfoniei. O babă m-a sfătuit să-l pun în șezut, iar replicându-i că nu are încă voie, că-i prea mic, mi-a sugerat să-l pun pe-o parte că-l dor plămânii. Uf, de unde să știe ea că bebelușii ăștia moderni au personalitate puternică, iar al meu nu mai stă cum îl pun după 2-3 săptămâni, ca să nu mai vorbim că nu ar înceta în felul acesta nemulțumirea sa.

A urmat vaccinul, din nou, cu o teamă și cu îndoială în suflet, dacă procedez bine sau nu. A fost apoi destul de fără vlagă, a dormit în câteva reprize, am avut și musafiri care l-au obosit peste măsură. A venit și un băiețel de vreo 4-5 ani, care vorbea într-una și se învârtea ca un titirez. Săracul Pișcoțel cred că a simțit și el agitația, căci seara mi-a adormit cu mare greutate.

Și-a mai mărit frecvența între supturi și și-a micșorat durata de supt. Acum în 10 minute se satură și pot trece și 3 ore până să mănânce din nou. Câteodată sunt eu stresată și îl pun să mănânce, nu este el cel care cere. La 4 luni are 63 de cm și 6.86 kg. Și-a dublat greutatea de la naștere. Sunt foarte mulțumită de evoluția sa. După primele zile de puseu de creștere și de isterii ale micuțului meu, situația s-a schimbat. A început să nu mai plângă toată ziua că vrea în brațe, și-a făcut un program de aproximativ 4 reprize de somn pe zi a câte o oră, rămâne și în pătuțul lui pentru scurte perioade de timp și se joacă cu câte o zornăitoare. Afară nu am îndrăznit să mai ieșim cu el în cărucior, ci doar în manduca până nu s-au uscat husele noului cărucior. Am așteptat cu nerăbdare să-l încercăm. Cu mare emoție, l-am pus în noul lui cărucior șmecher (pe care am dat o căruță de bani, deși l-am luat de la un magazin sh, dar își merită toți banii) și surpriză, nu s-a zbătut, nu s-a agitat, nu a țipat și nici nu a plâns. A stat liniștit, iar afară s-a uitat curios în toate părțile. A chițăit puțin în parc, căci îi era somn (între timp am depistat și tipurile de plâns), iar apoi a adormit. În acest cărucior l-am pus un nivel mai sus (nu foarte sus, că teoretic până la 6 luni ar trebui să stea numai întins pe spate). Căruciorul are o deschidere mai mare, astfel că vede mai bine. În plus este reversibil și fiind așezat cu fața spre mine putem comunica în timpul plimbării. Ce mai, m-am declarat perfect mulțumită de investiția făcută, Am intrat și în supermarket și în piață și a fost liniște și pace! Iar când ne-a prins ploaia, husa de ploaie și-a făcut datoria. Acum încep să înțeleg și mai bine diferențele între cărucioare și de ce unele sunt mai ieftine, iar altele mai scumpe. Drept e, că unele sunt și fițe, iar dacă la unele atribute ale căruciorului poți renunța, în schimb, altele devin indispensabile.

În zilele în care am avut treabă sau am fost plecată, s-a jucat cu Taică-său. Este foarte încântat de Dii, căluțul!, râde cu gura până la urechi. Îl amuză să-l tragă de păr și îl imită când îi fluieră sau când îi vorbește. Mă inundă o mare fericire și mă simt foarte emoționată când îi văd împreună, când văd cât de frumoși sunt și ce legătură strânsă se creează între ei. Mă consider norocoasă că Soțul se implică atât de mult în creșterea lui Pișcoțel, că se simte bine cu el, că nu e speriat de copil și că pot să îl las liniștită să aibă grijă de el.