Săptămâna a cincisprezecea din viața lui Pișcoțel – botezul

Afară distracția continuă. Pișcoțel nu mai vrea să stea în cărucior întins pe spate. Probabil e din ce în ce mai curios, și fiind în perioada achizițiilor e mai interesat de ce se întâmplă în jurul său. Așa că m-am trezit de câteva ori împingând căruciorul gol, iar bebe țanțoș în marspupiu. Și luni a urlat îngrozitor, așa că am luat hotărârea să-i cumpăr ceva picături, deși știu că nu dau prea multe rezultate. Se mai liniștește în urma masajului cu piciorușele flexate pe buritcă, prilej cu care reușește să elimine și gazele. Marți a fost mult mai liniștit, i-am luat bonisan,dar nu știu dacă a avut vreun efect. A venit mama să ne ajute cu pregătirile de botez și a ieșit cu nepotul său la plimbare.

Pișcoțel ne privește în ochi, zâmbește mai des, ne apucă cu mâna și ne caută cu privirea. Este minunat când vedem aceste manifestări ale sale. A început să apuce obiectele. Joi a apucat o bucată de ceapă din farfuria mea. Pișcoțel e tare simpatic când îți scoate singur suzeta și o ține în mână. Câteodată și-o susține singur în gură sau alteori o scapă jos și așteaptă să i-o dai, apoi jocul continuă.

Deoarece botezul se apropie, am mers aproape zilnic cu bebelinul în marspupiu să facem diferite cumpărături. A urlat puțin în taxi, dar a fost și liniștit în supermarket. A mers chiar la shopping cu fetele. Trebuie să-l educ și în sensul acesta. Pentru că m-am prins târziu că mi-am luat o rochie nepotrivită pentru alăptat și cu care nu eram tocmai împăcată, am pornit în căutarea rochiței ideale într-o mare goană, datorate unei imense crize de timp, joi seara și vineri dimineața. Să organizezi o petrecere cu un bebe mic la purtător și cu familia pe cap nu este cel mai grozav lucru. Săracul Pișcoțel a fost purtat peste tot după noi, apoi acasă din brațe în brațe căci noi aveam treabă, a fost smuls din ritualul său zilnic. Am fost foarte agitată și stresată și îmi era tare frică să nu-i transmit stările mele bebelinului.

Ziua botezului a început cu sosirea nașilor care l-au îmbrăcat în frumosul costumaș pe care i l-au pregătit. La biserică a stat cuminte în brațe la nășicile lui, a ascultat liniștit slujba. Aveam emoții, dar am fost tare mândră de el că a stat liniștit. Preotul l-a stropit simbolic cu apă (Pișcoțel este evanghelic). Îmi imaginam cum ar fi urlat dacă botezul s-ar fi desfășurat după ritul ortodox, când l-ar fi vârât în apă sau când l-ar fi îmbrăcat. Slujba a fost frumoasă, preotul a vorbit din suflet, reușind să transmită o emoție puternică, totul a fost simplu și rapid. La ieșirea din biserică, Pișcoțel a început să urle, cred că și din cauză că îi era foame și sete. De aceea am intrat repede în mașină și i-am dat puțin lapte să se liniștească, apoi a adormit până am ajuns la restaurant. Petrecerea a fost și ea frumoasă, invitații s-au simțit bine, însă noi eram foarte obosiți și abia am așteptat să se termine totul. Din păcate, petrecerea de după slujbă nu este tocmai potrivită pentru bebeluși și nici pentru părinții obosiți și ocupați oricum mai mult cu copilul decât cu invitații. Așa că am răsuflat ușurați când am ajuns acasă, iar bebelinul nostru deja dormea în patul lui. A mai avut nevoie de câteva zile să-și revină din agitația și oboseala pe care i le-a pricinuit botezul, dar în final totul a fost bine.