La trei luni, minunea mea arată din ce în ce mai mult ca un băiețel, iar nouă ne e din ce în ce mai drag. Este mult mai liniștit, plânge mai puțin și întotdeauna are motiv. De obicei plânge când este plictisit și are nevoie de atenție sau seara când este foarte obosit de la stimulii de peste zi. A devenit foarte curios și vrea să fie plimbat să privească obiectele din jur. Atunci când ieșim cu manduca se uită foarte atent pe drum și cu mult interes. Mintea sa este acum ca un burete care absoarbe multă informație. Cât de fascinant este cum acumulează ei experiențe una după alta! Cum își descoperă părțile corpului și cum învață să le coordoneze! Săptămâna asta are în continuare treabă cu mâinile. Este vrăjit de ele, este preocupat să le privească, să le miște, să le bage în gură. Este atât de simpatic!
Vremea frumoasă ne îmbie la plimbare, așa că ieșim și de două ori pe zi. În timpul zilei socializez cu alte mămici, iar seara îl așteptăm pe Taică-său în parc să se bucure și el de momentele magice petrecute cu fiul său. Bebelinul nostru gângurește, zâmbește, reacționează când vorbim cu el. Ne răspunde în felul său, umplându-ne de bucurie. Seara, la băiță, încearcă să se prindă cu mânuțele de marginile cădiței. Apucă și obiectele și trage de ele. Nu mai stă mult la sân și nici atât de des. Acum are alte preocupări, vrea să descopere universul, să-și depășească limitele. Nu mai este atât de dependent de mine ca în primele săptămâni.
Nu înțeleg de ce, dar în week-end mi se pare mult mai agitat ca în timpul săptămânii. Poate că ne vede pe amândoi acasă și simte agitația noastră, deoarece suntem ocupați și stresați că timpul trece și noi nu am făcut mare lucru din ce ne-am propus. Cert este că plânge mult mai mult ca în restul săptămânii. Ne apropiem cu pași repezi și de botez. Am început oarecum pregătirile, am comandat tortul (și acum îmi stă gândul la el), nașii i-au adus hăinuțele să vedem cum îi vin (abia aștept să-l văd îmbrăcat în ele, îmi par așa șic).




Niciun comentariu on "Săptămâna a treisprezecea din viața lui Pișcoțel – aventura continuă"