Dezvoltarea bebelușului în săptămâna a 24-a de sarcină
În săptămâna a douăzeci și patra de sarcină, fătul cântărește aproximativ 570 de grame și are o dimensiune de 33 de centimetri. La nivelul pielii se formează glandele sudoripale. Mușchii brațelor și picioarelor sunt bine dezvoltați, iar fătul se mișcă regulat. Câteodată face tumbe. El poate tuși și sughița, sughițul putând fi perceput de mamă. Pleoapele nu sunt deschise încă, asta se va întâmpla mai târziu, prin săptămâna a 28-a. Aude zgomotele și poate tresări la cele puternice. Mimica feței este interesantă în această perioadă, deoarece fătul se încruntă, își țuguie buzele, face mișcări de închidere și deschidere a gurii. O altă preocupare este aceea de a-și suge degetul mare. Tot în această perioadă se dezvoltă papilele gustative. Fătul nu are un program regulat, perioadele de somn alternează cu cele active. Placenta furnizează bebelușului toată hrana de care are nevoie. Lichidul amniotic îl protejează de infecții, de lovituri neașteptate și îi reglează tempertura corpului.
Prin ce schimbări trece corpul dumneavoastră în săptămâna 24-a de sarcină
Pentru unele femei, aceasta ar putea fi cea mai bună perioadă din sarcină. Ați depășit deja inconvenientele primului trimestru și sunteți încă departe de neplăcerile, grijile și neliniștile ultimului trimestru. Arătați foarte bine, sunteți strălucitoare și vă simțiți frumoasă, chiar dacă acum începeți să creșteți în greutate. Creșterea ideală în greutate până în săptămâna a douăzeci și patra de sarcină este de 4.5 kg. Vi se poate umfla fața, din cauza retenției de apă din organism. Tot din cauza faptului că organismul reține apă, se poate depune grăsime și pe coapse. Areolele care înconjoară mameloanele devin din ce în ce mai proeminente. Puteți simți și dureri ale ligamentelor rotunde, puteți avea mâncărimi, arsuri, hemoroizi sau indigestii.
Ce trebuie să faceți în săptămâna 24-a de sarcină
În timpul zilei stați cu picioarele ridicate cât mai mult timp posibil. Dacă încă mergeți la muncă, faceți pauze dese, schimbați-vă poziția de multe ori. Bucurați-vă încă de activitățile dumneavoastră obișnuite, de faptul că mai puteți călători, deoarece în curând veți sta mai mult acasă și vă veți simți mai greoaie și mai lipsită de energie. Interesați-vă de cursurile prenatale organizate în zona în care locuiți.
Ungeți-vă pielea de pe coapse și abdomen cu uleiuri sau creme speciale pentru a o hidrata și a preveni vergeturile. Aveți grijă de igiena cavității bucale, deoarece problemele gingivale se pot agrava în această perioadă.
Notă: Fiecare sarcină are particularitățile sale, de aceea informațiile oferite sunt orientative. Pentru mai multe detalii consultați medicul specialist.




Niciun comentariu on "Săptămâna a 24-a de sarcină"