A unsprezecea săptămâna din viața lui Pișcoțel – fascinația descoperirii mâinilor

Aștept fiecare săptămână cu nerăbdare să văd ce progrese va face Pișcoțel. Ei bine, desigur că aștept să treacă timpul și pentru a se încălzi afară și a vedea că este primăvară și în parc, nu numai în calendar. Sunt din ce în ce mai relaxată în noul meu job de mamă. Am intrat într-o rutină plăcută și mi se pare că asta am făcut de când lumea. Mă simt fericită și împlinită atunci când mă uit la Pișcoțel și la Soț, mai ales atunci când suntem toți trei împreună. De când s-a născut Pișcoțel am înțeles mai bine sensul cuvântului familie. Păcat că Soțul este nevoit să muncească foarte mult și nu poate petrece mai mult timp cu noi. Așa că zi de zi mă distrez eu și cu Pișcoțel, chiar dacă nu toate momentele sunt amuzante sau relaxante.

Dimineața, Pișcoțel a supt agitat, a tras de țiți, i-a dat drumul și din nou a prins-o. La sfârșit a regurgitat foarte mult. Am citit că poate fi ceva grav dacă se repetă, dar nu am remarcat acest lucru decât dimineața la prima masă și câteodată seara. Marți noaptea, Pișcoțel s-a trezit pe la 3.20. Demult nu s-a mai trezit atât de repede. O premieră a fost faptul că nu a mai putut să adoarmă și m-am chinuit puțin să-l fac să alunece pe tărâmul viselor. Miercuri l-am lăsat în grija tatălui și am plecat cu o colegă de breaslă, și ea mămica unui băiețel de 8 luni, să rezolvăm probleme birocratice. Spre regretul nostru, am terminat destul de repede treburile. Niciuna nu se grăbea spre casă. Cele câteva ore petrecute departe de casă ni se păreau o binemeritată vacanță. Și nici măcar nu ne simțeam prea vinovate. Era  atât de ciudat să fim înconjurate de mulți oameni și să admirăm spectacolul străzii! Cu părere de rău a venit momentul ca fiecare să se întoarcă la rutina sa zilnică. Pișcoțel fusese la plimbare cu taică-său și bineînțeles că era mort de foame. După-amiază am dormit amândoi îmbrățișați pe canapea. Și în celelalte zile a plâns și a fost agitat. Câteodată mă întreb dacă numai copilul meu plânge. Mi se pare că toți ceilalți sunt mai bine dispuși și mai veseli decât al meu. Oare este fericit?Oare îi ofer suficientă afecțiune?Oare sunt o mamă bună? Când îl văd așa de nefericit și de  agitat nu mă pot opri să nu-mi pun mii de întrebări de genul acesta.

Vineri a fost însă foarte liniștit. Dimineața a stat singur în pătuțul său. Noi am reușit să pregătim micul dejun și să facem și puțină curățenie. Apoi Pișcoțel a stat de vorbă liniștit cu muțunachii lui, a prins zornăitoarea și s-a jucat cu ea. După-amiază am ieșit în parc și ne-am bucurat de vremea frumoasă. Seara a adormit repede, iar noi am reușit să ne uităm la Românii au talent.

Sâmbătă, Pișcoțel a făcut din nou o plimbare cu manduca. Am mers la un târg de confecții pentru a-mi cumpăra o rochie pentru botez. Aveam mari emoții, deoarece îmi găsesc cu greu rochii de ocazie. Așa că am rămas surprinsă să găsesc din prima încercare o rochie acceptabilă și să o cumpăr fără a sta prea mult pe gânduri. Pișcoțel începe să privească cu mult interes în jur. Ochii îi sunt vioi și plini de curiozitate. Începe să se arate preocupat de mâinile sale pe care acum le descoperă încetul cu încetul. Momentan, le bagă în gură, le molfăie, le privește și le împletește. E atât de interesant să-i observi pe micii omuleți cum descoperă universul. Seara, l-am lăsat pe Pișcoțel în pătuțul lui, iar noi am privit pentru prima dată un film în altă cameră. Cu toate că aveam pornit babyphonul, tot am intrat pe rând să verificăm ce face bebelinul. S-au dus serile liniștite în doi și diminețile târzii!