8 cărți inspiraționale pentru profesori

5

Întotdeauna m-a pasionat educația. M-au fascinat oamenii care au ceva de spus în acest domeniu. Învăț zi de zi să devin un profesor mai bun și o mamă mai bună. În ultimul timp, mi se pare că între școală și copii se creează o prăpastie din ce în ce mai adâncă. Copiii se dezvoltă într-un ritm alert, societatea se schimbă cu rapiditate. Școala nu reușește să țină pasul cu aceste transformări. Profesorii și părinții trebuie să înțeleagă aceste schimbări și să învețe cum să îi ajute pe copii. Este nevoie de  o schimbare de mentalitate, de deschidere față de noile tendințe în educație. Pentru că îmi doresc să devin mai creativă și mai inspirată pentru elevii mei, am adunat la un loc titluri valoroase, pe care doresc să le citesc. Cărțile  sunt deosebit de utile pentru oricine lucrează cu copiii.

  1. O singură școală pentru toată lumea de Salman Khan

Cartea oferă o perspectivă revoluționară asupra viitorului educației. Din această carte putem afla:

  • De ce elevii și profesorii sunt victimele unui sistem viciat, inventat în Prusia cu două secole în urmă;
  • De ce tehnologia va umaniza sala de clasă și va accentua rolul profesorilor;
  • Cum și de ce ne vom permite să plătim profesorii la fel de bine ca pe alți profesioniști;
  • Cum putem readuce creativitatea și interacțiunea umană în procesul învățării;
  • De ce ar trebui să fim optimiști în legătură cu viitorul educației.

Pentru a înțelege mai bine educația, este nevoie de o cunoaștere a istoriei educației. Khan ne prezintă în mod obiectiv această perspectivă asupra istoriei educației. El ne explică cum s-a declanșat criza în educație și oferă instrumente concrete de rezolvare.

Sal Khan aduce în carte experiența sa cu Khan Academy și oferă sugestii pentru integrarea tehnologiei în procesul învățării.

  1. Mindfulness pentru profesori de Patricia Jennings

Sistemul educațional din prezent se confruntă cu probleme peste tot în lume. Profesorii au nevoie de sprijin pentru a reuși să își gestioneze emoțiile și pentru ca epuizarea psihică să nu le umbrească pasiunea pentru predat.

Patricia A. Jennings, în calitate de educator, instructor pentru profesori și om de știință, a observat în bogata sa activitate care sunt provocările cu care se confruntă un profesor. Ea oferă soluții pentru ca actul predării să fie unul plăcut, pentru a menține armonia în sălile de clasă și pentru a-i ajuta pe copii să învețe în mod plăcut. Exercițiile din carte vin în sprijinul cadrelor didactice să conștientizeze propria reactivitate emoțională. Îi ajută să învețe să fie mai atenți la modul în care mediul din sala de clasă și alte elemente pot influența în sens negativ sau pozitiv atitudinea și starea emoțională ale elevilor. O recenzie a acestei cărți am făcut aici.

  1. Bullying de Signe Whitson

Bullyingul este din ce în ce mai prezent în societatea noastră. Atât bullyingul tradițonal, cât și cyberbullyingul pot avea efecte devastatoare pentru cei care sunt ținta tachinărilor, agresiunilor verbale sau fizice.

Pentru adulți, unele forme ale bullyingului pot părea inofensive: „ Așa sunt copiii.” Pentru victime, însă, suferința este reală, putând provoca comportamente de nedorit. Signe Whitson reușeste să atragă atenția asupra agresiunii petrecute în școli, la joacă, pe internet, precum și asupra faptului că schimbarea atitudinii pe care martorii și victimele o au față de agresiune poate combate eficient comportamentele agresive. Cartea conține opt strategii de bază pentru părinți, cadre didactice, consilieri școlari și alți specialiști din domeniul educației. Soluțiile propuse pot ajuta la crearea unui climat școlar pozitiv, pot combate bullying-ul cibernetic și pot sprijini cultivarea competențelor emoționale și sociale.

  1. Școli care învață de Peter Senge

Peter Senge aduce în această carte toate cunoștiințele pe care le-a dobândit în lumea afacerilor pentru a optimiza domeniul învățământului și al politicilor educaționale. Punctul său de plecare este modelul celor „cinci discipline” esențiale pentru schimbarea la nivel organizațional (măiestria personală, viziunea împărtășită, modelele mentale, învățarea în echipă și gândirea sistemică).

Alături de colegii săi, Senge identifică decalajul între sistemul educațional occidental, la nivelul erei industriale, și neracordat la nevoile actualei societăți informaționale. Cartea propune o serie de abordări novatarea pentru politicile educaționale, având ca repere predarea individualizată, adaptarea curriculei la contextul local și renunțarea la învățarea prin memorare. Școlile sunt văzute ca niște sisteme vii, a căror supraviețuire depinde de felul în care educatorii, elevii și părinții lor, dar și administrațiile locale izbutesc să se adapteze la transformările socio-economice.
5. Predarea bazată pe atașament de Louis Cozolino

Atașamentul securizant nu creează un climat propice dezvoltării copiilor doar în relație cu părinții lor. Și în clasă, atașamentul securizant între copii și profesori îi va ajuta pe aceștia să învețe mai bine. Le va întări motivația prin reglarea anxietatilor si prin facilitarea neuroplasticitatii.

„Cozolino ne propune o soluție naturală, inedită și simplă: readucerea dimensiunilor socială și emoțională în învățare prin predarea bazată pe atașament.” – Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, decan al Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti

  1. De la joc la învățare de Marcia L. Nell, Walter F. Drew

Cum pot fi mai bine înțelese finalitățile pedagogice ale jocului? Și cum pot educatorii să-și dezvolte aptitudinile necesare pentru a utiliza jocul în moduri cât mai eficiente în procesul de instruire? Jocul este calea spre învățare, iar cartea aceasta ne oferă o reevaluare a semnificației jocului pentru educarea timpurie.

Autorii demonstrează că jocul practic și nestructurat, bazat adesea pe materiale reciclate, poate fi nu doar un prilej de recreere, ci mai ales o ocazie de dezvoltare psiho-educațională, de autocunoaștere și de sporire a încrederii în sine a copiilor din grădinițe și școli primare.

  1. Teorii contemporane ale învățării de Knud Illeris

Knud Illeris ne oferă o selecție exceptională de autori de mare prestigiu și texte fundamentale care transformă fundamental percepția pe care o avem azi cu privire la procesele de învățare. 16 personalități din științele educatiei își prezintă cele mai inovatoare teorii din domeniul invatarii. Cu un accent aparte pus pe instruirea continuă, dar și pe natura experiențială și transformativă a învățării, textele din acest volum familiarizează profesorii și cercetătorii cu cele mai proaspete idei și curente din teoriile educatiei. Dintre autorii de referință prezenți în aceasta antologie nu lipsesc Howard Gardner, Jerome Bruner, Peter Jarvis, Etienne Wenger, Jack Mezirow s.a.
7. Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori de John Hattie

Rod al efortului de sintetizare a peste 50 000 de cercetari, incluzând 250 de milioane de elevi, „Învățarea vizibilă. Ghid pentru profesori identifică”, pe baze riguros științifice, care sunt cei mai eficienți factori din procesul de predare-învățare. În carte se regăsesc sfaturi concrete pentru implementarea celor mai potivite strategii didactice, precum și studii de caz și liste de sarcini pentru diversele etape ale instruirii.

  1. Şcoli creative Sir Ken Robinson

„Ken Robinson si Lou Aronica ne invită în cartea -Școli creative- să ne punem alți ochelari cu care să privim sistemul de învățământ.”

Autorii revoluționează sistemul de învățământ prin schimbarea de paradigmă a planului de învățare în clasă, prin alte abordări ale profesorilor și managerilor educationali, alte metode de a preda cunoștințele și de a ajuta elevii să dobândească diverse abilități.

  1. O lume ieșită din minți – Revoluția creativă a educației de Sir Ken Robinson

Sir Ken Robinson pornește în acest volum curajos și plin de inspiraţie de la trei întrebări fundamentale

  1. „De ce este atât de importantă promovarea creativităţii?
  2. „Care este problema? De ce trebuie ajutaţi oamenii să devină creativi?
  3. „Ce presupune acest lucru? Ce este creativitatea? Oricine poate să fie creativ sau doar câţiva aleşi? Poate fi dezvoltată creativitatea, şi dacă da, cum?”

Sistemul de învățământ tradițional distruge creativitatea și nu îi ajută pe copii să își descopere potențialul creativ cu care au fost înzestrați. În această ediţie revăzută şi actualizată, Ken Robinson ne oferă o abordare inovatoare pentru a înţelege conceptul de creativitate în educaţie şi în afaceri.

„O lume ieşită din minţi” este o carte revoluționară, menită să ne ajute să facem faţă incertelor provocări pe care le aduce secolul XXI.

Voi ce cărți ați recomanda unei persoane care lucrează cu copiii?

Dacă vi se pare utilă această listă de recomandări de lectură, vă invit să o dați mai departe.

Pentru a fi la curent cu ultimele articole, nu uitați să dați like paginii noastre de Facebook, dacă nu ați făcut-o deja.

 

 

 

 

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.