De câte ori nu vedem copii urlând și tăvălindu-se pe jos în magazine, zvârcolindu-se la propriu ca nu primesc ceea ce își doresc în momentul respectiv, plângând cât îi țin rărunchii că jucăria preferată s-a stricat sau că nu ajung la obiectul dorit, aruncându-se pe jos că i s-a interzis să deschidă un anumit sertar etc. Părerile spectatorilor sunt împărțite de la compasiunea față de bieții părinți, la convingerea că acel copil isteric este răsfățat și dorește să-și manipuleze astfel părinții. În aceste situații, majoritatea părinților, tributari experiențelor proprii din trecut, se grăbesc să găsească diferite metode să-și calmeze micuții, apelând de la caz la caz la promisiuni, amenințări, violență, distragerea atenției, hrană etc. De multe ori, chiar și trecătorii intervin, încercând să dea o mână de ajutor părinților descumpăniți (Ce rușine! Băiat mare și plânge!ce urât/ă ești când plângi! Te ia nenea/tanti etc.)

Dar ce sunt aceste crize de furie? Este copilul într-adevăr răsfățat și manipulator?

Plânsul și crizele de furie (tantrumuri) reprezintă un mecansim important de eliberare a stresului, disponibil încă de la naștere. Este un plâns de descărcare de care copilul are nevoie pentru a putea depăși emoțiile negative profunde și a se putea dezvolta armonios. Ele apar periodic, atunci când copilul, din cauza oboselii, a unor temeri acumulate, a lipsei de atenție din partea părintelui nu mai răspunde la stimuli. În acele momente i se inchide cortexul prefrontal, iar comunicarea este blocată. În primii ani, creierul este încă imatur, iar copiii nu se descurcă cu emoțiile pe care nu le înțeleg.

Ce putem face în aceste situații ?

În aceste situații rolul părinților/îngrijitorilor este unul dificil. Aceștia trebuie să asculte plânsul furios, să îl accepte, să le vorbească calm, numindu-le stările prin care trec (ești furios, supărat, mânios că…), să îi asigure că îi iubesc, chiar dacă au aceste crize etc. Copilul poate fi ținut în brațe, dar dacă se împotrivește părintele nu trebuie să-l forțeze, ci doar să stea lângă el și să-l asigure că este acolo și dacă dorește este dispus să îl țină în brațe. În cazul în care distruge ceva sau își provoacă rău sieși ori altei persoane, trebuie oprit cu blândețe fizic, nu verbal. Dacă sunt certați sau ignorați în aceste momente, copiii cred că nu sunt iubiți, înțeleși.

Pentru a accepta criza de furie și plânsul copilului, părintele este nevoie să fie calm și răbdător. După ce furtuna trece, copilul este de nerecunoscut : liniștit, zâmbitor, cooperant.

Dacă simțiți că nu faceți față la o criză sau sunteți într-un loc aglomerat sau nepotrivit pentru o astfel de descărcare nervoasă, amânați plânsul prin distragerea atenției, dar nu uitați mai târziu să ascultați plânsul, deoarece criza va izbucni cu prima ocazie. Dacă copilul învață că părinții nu-i acceptă niciodată plânsul, se va resemna și-și va reprima toate frustrările și emoțiile negative cu consecințe grave pentru sănătatea sa emoțională.

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.