Cum pot părinții să umple golul lăsat de școala tradițională românească

498 0

Un copil cu Sindrom Down strânge un MikiMouse în brațe și îl sărută. Alți copii primesc câte un ou de ciocolată și zâmbesc. Stau cuminți la rând să își ia pachețelul cu haine, jucării, rechizite. Sunt copii care poate au văzut școala doar pe dinafară. Părinții lor au ochii în lacrimi. Ei sunt bucuroși dacă reușesc să își trimită copiii la școală.

Uitasem că există astfel de părinți. Pentru că de dimineață am fost la conferința Oanei Moraru despre educație, cu părinți preocupați de educația copiilor lor, iar seara s-a terminat la Copacul cu haine.

Îmi doream demult să particip la o conferință a Oanei Moraru, mentor educațional cu o experiență de 20 de ani ca profesor și educatoare, manager al școlii Helikon.

Educația mă preocupă din mai multe perspective: cea de mamă, de profesor și de educator parental. Să o aculți pe Oana în timp ce vorbește despre educație este o bucurie.

În contextul unui învățământ aflat în derivă, la intersecția atâtor direcții în educație, atât părintele, cât și profesorul se pot simți pierduți. Școala românească nu reușește încă să țină pasul cu modernizarea societății, cu transformările sale și nici să se adapteze copiilor care sunt ancorați în realitatea timpului nostru. Cu atât mai mult, școala nu este capabilă încă să îi pregătească pe copii concret pentru viață. Este firesc ca părinții să simtă că le fuge pământul de sub picioare și să nu știe cum să îi îndrume pe copii. Din dorința de a-și motiva copiii, părinții le prezintă copiilor două variante: la sfârșitul traseului școlar vor fi fericiții deținători ai cufărului de aur sau „homeless”, adică vor pierde startul în viață dacă nu vor învăța.

Relația cu copiii trebuie să fie bazată pe iubire necondiționată, pentru ca o stimă de sine crescută și care să nu depindă de aprecierile celorlalți. Ceea ce contează este cine suntem, atunci când dăm la o parte învelișurile sociale. Dacă ne dorim ca cei mici să se dezvolte armonios, trebuie să fim atenți încă de la primii ani din viață, deoarece perioada 0-6 ani contează enorm în dezvoltarea copiilor. Oana Moraru a oferit drept exemplu lipsa de atenție din anii de școală. Atenția se dezvoltă în primii ani de viață, prin exersarea motricității. Felul în care se simte un copil în propriul corp influențează latura cognitivă. Greșelile frecvente ale părinților în primii 6 ani sunt faptul că nu îi scot suficient afară pe copii, că nu îi lasă să facă destulă mișcare, să se murdărească, să alerge, să se cațere, să exploreze.

Performanța școlară nu ține de inteligența nativă, ci de modul în care părinții dezvoltă acasă caracterul. De aceea, copiii pe care i-am întâlnit la Copacul cu haine nu vor avea poate șansa reușitei în viață. Pentru că părinții nu știu să îi ajute, iar școala românească nu este pregătită să o facă.

Într-o lume în plină efervescență, în care, de multe ori, adultul este nevoit să se reinventeze, părintele trebuie să îi educe copilului trăsăturile caracterului: onestitatea, reziliența, anduranța, bucuria de a trăi etc. În niciun caz, aceste trăsături ale caracterului nu se obțin cu cicăleală și morală, atât de specifice părinților români.

Oana a subliniat, ceea ce afirm și eu mereu, faptul că profesorul este un partener pentru elev, iar repectul nu se câștigă din frică, disciplina nu se bazează pe tehnici de control. Dacă se procedează în acest fel, se obțin rezultate doar pe termen scurt și se reprimă adevăratele trăiri.

Copilul nu stă liniștit pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate, De asemenea, alte idei pe care care le susțin sunt că că cei mici au nevoie de reguli și nu putem să îi ferim întotdeauna de frustrări. Din frustrări se întăresc, intelectul crește din suferință. Oana Moraru afirmă că nu le putem vinde iluzia fericirii.

Mi se pare important de reținut care sunt „ferestrele de oportunitate” ale copiilor pentru a ști ce e bine să umărim într-o anumită perioadă a dezvoltării lor. De ex. în primii doi ani se dezvoltă limbajul, în intervalul 2-5 ani- dezvoltarea logică matematică.

Perioada primilor ani de școală este importantă, este bine ca părintele să nu uite că este esențială conectarea cu copilul și nu trebuie să distrugă pofta de joacă a acestuia.

Tot prin joacă, părintele poate obține cooperarea cu copilul și poate să își dezvolte diferite abilități. Oana Moraru pledează pentru o educație non-punitivă, considerând că scaunul rușinii, pedepsele, rușinarea în fața clasei, bulina sunt toxice.

Atât pentru părinți, cât și pentru cei care lucrează cu cei mici, este util să cunoască cele patru mari categorii comportamentale: copil dinamic-activ, copilul rațional, copilul emotive și copil senzitiv- introvertit.

Școala românească nu are întotdeauna în vedere aceste diferențe ale copiilor și încearcă să îi uniformizeze pe toți. În școala tradițională, din păcate, nu se creează legături între materii, între cauză și efect, că nu se dezvoltă gândirea critică, colaborarea între indivizi.

Nouă, ca părinți ne rămâne să umplem golul creat de școala tradițională prin oferirea acasă a unui mediu de acceptare, empatie, iubire necondiționată, conectare și relaxare. Discursul Oanei a fost presărat cu multe exemple, a fost amuzant și foarte explicit. Aș fi ascultat-o pe Oana o zi întreagă fără să mă plictisesc. Din public au curs multe întrebări, ale căror răspunsuri au dat și mai mult sens subiectului abordat. Conferința m-a ajutat să îmi clarific multe aspecte ale educației și mă motiveze să fiu un părinte, un profesor și un om mai bun. Și, poate, noi, părinții care mergem la conferințe și cursuri educative îi vom ajuta măcar puțin și pe alți părinți și pe copiii lor.

Căci învățarea este lumină!

Felicitări grădiniței Linden Kindergarten pentru organizarea impecabilă și pentru că ne-ați oferit acest moment de inspirație prin prezența Oanei Moraru la Brașov. Așteptăm cu interes următoarele întâlniri cu Oana Moraru.

Text de Eliza Biro

Credit Foto: Cristina Fiofil

 

 

Total 2 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author