Co-sleeping- dăunător sau benefic pentru bebeluș?

9725 3

În cultura zilelor noastre, camera bebelușului este amenajată de obicei cu mult timp înainte de nașterea acestuia. Părinții sunt hotărâți să mute nou-născutul cât mai repede în camera sa pentru a se obișnui singur și a nu repeta greșeala celor care, din slăbiciune, au ales să doarmă cu copilul în același pat. Se aranjează pătuțul, colțul cu jucării, se pictează pereții cu personaje fabuloase din desene animate, totul parcă este desprins dintr-un basm.  Numai că nou-născutul nu pare impresionat de toată această imagine de vis și nu se simte bine în această încăpere rece, lipsită de căldura maternă. Micuțul continuă să plângă și să aibă nevoie de brațele mamei sale pentru a se liniști. Se instalează în patul conjugal și se încăpățânează să nu mai plece de acolo. Dintr-o dată, somnul lui devine mai liniștit și mai lung. Părinții sunt mai fericiți, având lângă ei mica minune și așa se naște co-sleepingul sau dormitul împreună al bebelușului cu mama sau cu ambii părinți.

Toate cunoștințele și rudele binevoitoare și cu mai multă experiență se oripilează de o astfel de practică, îi compătimesc pe bieții părinți fraieriți de șmecherul de copil, strâmbă din nas și îi sfătuiesc pe proaspeții părinți să mute copilul în patul lui, că se obișnuiește așa și îi amenință pe aceștia cu celebrul „o să vedeți voi.” Părinții încearcă să explice timid că le este mai bine așa, că bebelușul este alăptat cu mai multă ușurință, că este mai confortabil atât pentru mamă cât și pentru copil, că fericirea lor și a micuțului este nemărginită, că nu poate fi descris în cuvinte sentimentul când privesc zâmbetul copilului dimineața, că nu există nimic mai minunat decât cuibăritul lângă trupul firav al puiului de om și răsuflarea sa caldă pe obraz. Cei din jur ascultă cu neîncredere pledoaria pentru co-sleeping și mai aduc câteva argumente de genul : nu vă este frică că-l striviți ?, o să doarmă cu voi până merge la școală !, cum rămâne cu viața intimă ?!, o să fie răsfățat, dependent de voi ! etc.

Pentru cei mai mulți dintre părinți, dormitul în aceeași cameră sau chiar în același pat este alegerea cea mai bună. Ei descoperă că micuțul este mai liniștit lângă ei și că dorm mai bine știindu-l aproape.

Variante de dormit împreună cu bebelușul

Există mai multe variante ale co-sleepingului. Bebelușul și mama/ambii părinți împart același pat. Patul nou-născutului este lipit de patul matrimonial, devenind practic o extensie a acestuia. Poate fi un pătuț obișnuit căruia i s-a îndepărtat o laterală sau un pat special care are un sistem de prindere de patul mare. În această situație copilul beneficiază atât de un spațiu personal, cât și de apropierea părinților. Poate fi în orice clipă calmat, asigurat de prezența mamei sale, alăptat. Părinții dorm liniștiți căci nu există riscul să-l lovească în somn sau să se rostogolească peste el. O altă variantă este ca bebelușul să doarmă într-un coșuleț/landou lângă patul părinților sau chiar între aceștia. Coșulețul protejează nou-născutul, este ușor de manevrat.

Pentru părinții mai tradiționali există și varianta ca bebelușul să doarmă în patul său, în proximitatea patului părinților săi, în aceeași cameră cu aceștia. O altă situație este aceea în care copilul doarme în camera sa/în patul său o parte din noapte, fiind binevenit oricând simte nevoia în patul părinților săi. Despre strategii de a dormi împreună cu doi copii  am scris aici.

Oricare ar fi varianta aleasă, co-sleepingul sau dormitul împreună prezintă numeroase avantaje, chiar dacă nu pentru toate familiile :

  • Somnul bebelușilor este mai liniștit – Bebelușii se simt în siguranță alături de părinții lor, adorm mai repede și dorm mai mult și mai bine.
  • Mamele dorm mai mult – Trezitul mamelor noaptea pentru a liniști copilul sau pentru a se asigura că totul este bine cu micuțul, fragmentează somnul acestora. Mamele pot întâmpina greutate în a adormi la loc. De aceea, având copilul lângă ele, pot verifica dacă acesta respiră bine, dacă este dezvelit, îl pot mângâia și liniști mult mai ușor, toate acestea fără a se deplasa din pat.
  • Alăptarea decurge mult mai ușor – Mama simte imediat foiala bebelușului, îi oferă acestuia rapid sânul, chiar fiind pe jumătate adormită. Este mult mai confortabil decât să facă ture între patul său și cel al micuțului. Astfel mama câștigă mai mult somn și este mai odihnită. Sudiile arată că apropierea de micuț stimulează lactația și poate crește producția de lapte.
  • Riscul de moarte subită a nou-născutului este mult redus – S-a observat că respirația regulată a mamei reglează ritmul respirator al bebelușului. În plus mama poate simți mai repede dacă ceva este în neregulă cu sugarul.
  • Crearea unei legături profunde între copil și părinți – Simțindu-și copilul aproape, se dezvoltă o relație armonioasă între părinți și copilul lor. Diminețile petrecute împreună, zâmbetele și îmbrățișările date în zori de zi duc la formarea unei legături emoționale puternice și contribuie la fericirea întregii familii. În special părinții care în timpul zilei sunt foarte ocupați și sunt plecați de acasă, recuperează astfel timp prețios alături de micuții lor și apreciază intensitatea momentelor în care sunt toți împreună.
  • Dobândirea sentimentului de încredere și securitare – Dormind aproape de părinții săi, copilul primește constant asigurarea de dragoste și sprijin. El luptă mai ușor cu temerile nocturne, cu coșmarurile. Se pun astfel bazele unui adult echilibrat și sigur pe sine.
  • Lipsa anxietății de separare – Bebelușul nu mai suferă de teama de a fi părăsit de părinții săi.

Contraindicații în cazul dormitului împreună :

Există câteva situații în care co-sleepingul nu este indicat, de exempludacă părinții au consumat alcool sau droguri în cantități mari și nu sunt capabili să acorde atenție copilului, dacă au fumat sau dacă sunt sub influența anumitor medicamente care le încetinesc reflexele și îi fac să doarmă profund. Dormitul împreună în aceste cazuri se poate dovedi periculos, copilul poate să cadă din pat, poate fi strivit de părinți sau sufocat.

Precauții în cazul dormitului în același pat :

  • Nu se pune un copil să doarmă pe o suprafață moale, pe un pat cu apă, pe o pernă, pe un ​​beanbag etc.
  • Copilul nu trebuie pus la marginea patului pentru a evita căzăturile. Se poate opta pentru protecții laterale atașate pe pat.
  • Trebuie îndepărtate păturile, pernele moi din jurul copilului pentru a se elimina riscul sufocării acestuia.
  • Între  pat și perete nu trebuie să existe niciun spațiu, în care copilul ar putea aluneca și să devină prins.
  • Copiii (cu sau fără un adult) n-ar trebui să doarmă pe o canapea, saltea, fotoliu sau pe alte suprafețe unde copilul poate aluneca într-o crăpătură sau poate fi prins în partea din spate a obiectului respectiv.

În concluzie, fiecare familie ar trebui să facă alegerea care i se potrivește, fără a ceda la presiunile exterioare. Indiferent de decizia luată, fericirea și securitatea copilului trebuie să primeze.

Text de Eliza Biro

Total 2 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author