Cornelia Melcu – un profesor cu viziune modernă asupra educației

0

Era o zi de marți cu multe ore la școală. Eram foarte obosită și primul gând a fost să merg acasă. Dar mă înscrisesem, deja, la atelierul ,,Educație și veselie cu tehnologie” și nu doream să fiu neserioasă. Mi-am adunat ultimele puteri și m-am îndreptat către Secția de Copii și Tineret a Bibliotecii Județene ,,George Barițiu,, – Brașov, un loc magic pentru mine. Atelierul despre tehnologie, organizat de Violeta Nedelcu (cea care ne aduce mereu împreună și care a format o comunitate așa de faină de dascăli la Brașov), deja începuse. Mi-am găsit un loc și am încercat să intru repede în atmosferă. Nu a fost deloc dificil, deoarece Cornelia Melcu te molipsea repede cu energia sa. Erau atâtea idei noi despre un subiect atât de util în contextul unui învățământ modern, încât m-am trezit de-a binelea și parcă am căpătat puteri noi. Cornelia nu ne-a lăsat să ascultăm pasiv, ne-a pus la treabă. Ne-am scos laptopurile și am învățat activ. Priveam pozele cu elevii ei, din timpul unor activități și parcă mi-aș fi dorit să fiu și eu elev să mă bucur de toate acele lucruri minunate.

Câteva zile mai târziu, am folosit cu elevii mei una dintre platformele despre care Cornelia Melcu ne-a vorbit cu atâta entuziasm: Kahoot. Nu i-am văzut niciodată mai activi, mai implicați, mai entuziaști. E clar, elevii noștri, nativi digitali, au nevoie de integrarea tehnologiei la școală.

De atunci, am urmărit cu atenție activitatea Corneliei Melcu și m-a surprins în câte proiecte este implicată și câte minunății face cu elevii săi. Ea are acum clasa 0 și o sarcină tare grea: să îi imprietenească pe micuți cu școala. Este optimistă și speră că va reuși să armonizeze colectivul, așa cum face cu fiecare generație. Iar la sfârșitul ciclului primar, elevii săi să dobândească mult mai mult decât abilitățile cognitive.

„Elevii mei sunt mici..provin din grădinițe diferite, dar, acum, după un semestru de școală, pot spune că sunt un colectiv. Împărtășim valori comune: ne ajutăm reciproc, ne respectăm, știm să ne bucurăm, dar și suferim împreună. Mi-aș dori ca să devenim mai răbdători, să învățăm să ne ascultăm și să ne tolerăm mai mult.”

Am rugat-o pe Cornelia Melcu să ne povestească cum decurge o zi obișnuită în clasa la care predă.

„Fiecare zi de școală e o provocare! Ritmul în care se schimbă lucrurile este, în lumea de astăzi, amețitor, prin urmare și elevii noștri sunt, generație după generație, diferiți. Pentru că îmi doresc ca școala să fie un loc unde să venim cu plăcere și să construim, împreună, drumuri către cunoaștere, caut, în fiecare zi, modalități de a-i surprinde și provoca pe elevii mei. Ne jucăm, explorăm, învățăm și altundeva decât în sala de clasă (în curte, la muzee, în excursii), jucăm roluri, ne spunem părerea, folosim tehnologia, facem proiecte de grup și multe, multe altele.”

Cornelia Melcu consideră că este foarte important să existe o legătură între învățare și realitate pentru ca elevii să fie motivați și să nu își piardă interesul. Efectele nu întârzie să apară, căci la 100 de zile de școală – sărbătoriți de curând omuleții ei au spus, de cele mai multe ori, că le place la școală că „fac lucruri creative și distractive”! Ea este conștientă și de importanța implicării părinților în activitățile de la școală și este norocoasă că părinții sunt parteneri reali în educație.

„Părinții participă la activitățile extrașcolare planificate și, o dată pe săptămână, sunt invitați, pe rând, să participe la lecții, făcând echipă cu copiii. ”

Își amintește foarte bine momentul în care și-a dat seama de impactul tehnologiei.

„Trebuia să scriu la computer lucrarea de licență și…nu mă pricepeam deloc! Scria altcineva pentru mine și ori de câte ori doream să schimb ceva, trebuia să mă deplasez, să explic, să dictez… Într-o zi, am început să lucrez singură…și explorând, am învățat. A fost prima lecție adevărată despre explorare și învățare prin încercare și eroare. Când am realizat ce unealtă grozavă este tehnologia și cât de mult îmi poate ușura viața, am devenit un fan al acesteia. Utilizând-o la ore, am văzut ce încântați sunt copiii și…n-am mai lăsat-o! ”

De atunci a mers la numeroase cursuri, formări. De la fiecare a adus ceva în sala de clasă.

„Ar trebui să scriu cărți întregi despre experiențele profesionale trăite în toate cursurile pe care le-am urmat! Fiecare este un moment unic și memorabil, în felul său. Am aflat, în primul rând și cel mai important lucru din punctul meu de vedere, cum să abordez învățarea bazată pe proiect și cum să o integrez în curriculum. Aceasta este, încă, considerată o provocare în școala românească. Încă primesc întrebarea: faci proiecte, când mai faci ore? sau: când termini materia, dacă faci alte activități? Copiii adoră învățarea bazată pe proiect și pe investigare, deoarece îi pune pe ei în centrul învățării și de aceea utilizez aceste metode la clasă- mai ales la atelierele eTwinning. Apoi, am aflat despre abordarea ST(A)EM – științe, tehnologie, (arte), inginerie și matematică, adică abordarea interdisciplinară a domeniilor enumerate prin intermediul Scientix. Când am aplicat-o la clasă, am înțeles că este esențial ca aceste obiecte să fie abordate în concordanță cu realitatea, pe o temă comună, pentru a-i face pe elevi să înțeleagă mai ușor fenomenele din jurul lor și să le placă aceste discipline. De asemenea, am descoperit fascinația și măreția Universului în orele de curs. Dacă am întreba copiii ce anume le-ar plăcea să studieze la școală, sigur, pe primul loc s-ar afla științele spațiale și astronomia. De aceea, în fiecare an, cel puțin o unitate tematică este a Universului și o predau pe baza resurselor minunate pe care le-am testat- în atelierele practice- și le-am discutat la formările ESA Education și ESERO. Nu în ultimul rând, am împărtășit bune practici educaționale cu profesorii din alte țări, cu prilejul întâlnirilor din cadrul proiectelor Erasmus+. ”

Cu toate că utilizează tehnologia în procesul didactic, doamna învățătoare  este de părere că tehnologia trebuie să sprijine învățarea, nu să fie scopul principal al lecțiilor.

Alegem instrumentele în funcție de obiectivele învățării și nu o utilizăm în exces.”

Elevii Corneliei Melcu sunt foarte ancorați în realitatea prezentului. Ei își însușesc competențele necesare societății actuale. Împreună cu doamna lor învățătoare, ei participă la proiecte și câștigă premii.

„Sunt ambasador eTwinning din 2012 și eTwinner din 2010. De atunci, în fiecare an, desfășor cel puțin 1-2 proiecte cu elevii mei. În anul 2013 am câștigat Premiul European Anual eTwinning la categoria de vârstă 4- 11 ani cu un proiect pe care copiii l-au propus, despre …căței: FRIENDS FUR-EVER (https://www.youtube.com/watch?v=LlVnLinmwk8 ). Un al doilea premiu european a fost cel obținut în 2017 – Premiul European Anual eTwinning pentru Științe „Marie Curie” cu proiectul Open the Gates to the Universe (https://twinspace.etwinning.net/12520/home). Anul acesta școlar, avem în desfășurare proiectul My Plan(eT), în care copiii vor imagina/proiecta locul perfect pentru a trăi în Univers (o nouă planetă). Ei vor descrie flora, fauna, locuitorii și principalele valori și legi de respectat. Ne propunem să le oferim copiilor posibilitatea de a participa eficient la viața publică și la procesele decizionale, făcându-le auzită vocea; să le dezvoltăm competențele secolului XXI, cum ar fi: colaborarea, creativitatea, gândirea critică, utilizarea tehnologiei, abilitățile de viață și cele logice; să le oferim posibilitatea de a comunica corect și eficient în limba română și în limba engleză. De asemenea, școala este implicată în 3 proiecte europene Erasmus+, al căror obiective principale sunt crearea unui mediu școlar incluziv, care să ofere posibilități de dezvoltare fiecărui copil; utilizarea creativă a tehnologiei;  promovarea unei culturi a democrației în școala primară. Următoarea activitate programată va fi crearea de roboți cu ajutorul truselor LEGO Education WeDo 2.0. Copiii sunt deja obișnuiți cu programarea, deoarece au participat la evenimentele „Ora de cod”. ”

Ca orice cadru didactic, și Cornelia Melcu se lovește de problemele școlii românești.

„Problemele școlii românești sunt, în primul rând, de ordin material: subfinanțarea pune piedici, adeseori, progresului: nu avem baza materială performantă, potrivită secolului în care trăim. Dar, parteneriatele cu comunitatea pot ajuta și fac școala „să crească”. O altă problemă este evaluarea personalului didactic, pe bază de dosare. Deseori, am senzația neplăcută că un profesor este cu atât mai bun, cu cât …adună mai multe hârtii…Nu mai vorbim despre formarea profesională: cursurile recunoscute prin credite sunt, adeseori, lipsite de fond, pline de teorie, fără aplicații practice. Dar, cea mai mare tristețe mă încearcă atunci când profesorii cer elevilor performanțe care depășesc mult programa școlară în vigoare: construim case mai înalte decât copacii…”

Viziunea despre educație a unui dascăl este esențială pentru succesul actului didactic. Nu poți ajunge nicăieri fără o viziune concretă. Cornelia Melcu consideră că educația primită în școală ar trebui să  faciliteze și să sprijine o călătorie clară, ușor de urmărit în disciplinele incluse într-un curriculum interdisciplinar, pentru a pregăti tânăra generație pentru viitor.

„Profesorul ar trebui să fie partener și ghid al elevului pe parcursul călătoriei, ajutându-l să treacă cu ușurință peste obstacole și să celebreze succesul.”

Cornelia Melcu este mai mult decât un dascăl. Este foarte implicată în comunitate și îi ajută și pe alți profesori să învețe de tainele tehnologiei.

„Sunt ambasador și formator eTwinning (Cursul online Asigurarea calității parteneriatelor școlare europene https://iteach.ro/pg/cursuri/view/59944/). Apoi, sunt lector ESERO România și așteptăm, întreaga echipă, profesorii să se înscrie la cursurile organizate în fiecare vară. De asemenea, particip, în calitate de speaker, la diferite evenimente la care sunt invitată și prezint celor interesați avantajele utilizării tehnologiei și instrumente web utile la clasă. Sunt foarte activă pe platformele de socializare (fondator al grupului Clasa pregătitoare de pe Facebook) și public articole pe site-uri educaționale. Sunt convinsă că, dacă dai mai departe, primești, înzecit, înapoi!”

Cornelia Melcu este învățătoare la Școala Gimnazială nr. 9, Brașov, speaker, mentor, formator, ambasador Scientix and eTwinning, lector ESERO   educator expert Microsoft Innovative. O puteți găsi pe pagina sa de FB.

Acest articol face parte din campania „Oameni frumoși în învățământ”, dedicată oamenilor frumoși din învățământ, care au curajul să fie altfel, care se luptă să schimbe mentalități. Pedagogi care sunt promotori ai unor idei inovatoare, care inspiră!
Mai multe interviuri din cadrul acestei campanii găsiți aici.

Dacă cunoasteți un educator/învățător/profesor cu adevărat deosebit, pe care doriți să îl recomandați pentru Campania #Oamenifrumoșiînînvățământ, aștept sugestiile voastre. Dacă doriți, puteți să îmi scrieți ce v-ați dori să se schimbe în sistemul de învățământ și ce soluții vedeți pentru ca lucrurile să meargă în direcția potrivită. Poate că cineva citește și are sens ceea ce citește. Poate se schimbă ceva pentru copiii noștri. Împreună suntem o comunitate!

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.

 

 

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.