9 activități cu litere pentru preșcolari

0
activitati prescolari

– Mamă, ce literă este aceasta ? Dar aceasta ?

– Și aici ce scrie ?

– Dar numele meu cum se scrie ?

Sunt întrebări pe care fiul meu le adresează tot mai des în ultimul timp.

Când este momentul să îi familiarizăm pe cei mici cu literele

După cinci ani, a început interesul fiului meu pentru litere. Acum, la șase ani, își scrie numele și îl recunoaște pe cel al surioarei sale dacă îl vede scris. Recunoaște și literele din numele său dacă le vede în alte combinații. Încă nu le știe pe toate, dar este curios. Cu cărțile este familiarizat de când era bebeluș. Tablă cu litere magnetice are de la doi ani. Dar interes pentru litere, nu prea a avut. Fiecare copil este diferit și învață în ritmul lui. El a avut tot felul de alte curiozități. Nici cifrele nu l-au pasionat până în jur de trei ani. Iar acum le știe bine, ba chiar face singur tot felul de calcule. Nu l-am stresat și nu l-am forțat niciodată să învețe ceva. Orice a învătat a venit natural și, numai, la inițiativa lui. Am urmat cursul firesc al curiozității sale. I-am răspuns mereu când a întrebat, iar când nu am știut ne-a ajutat Sfântul Google. I-am citit cărți din domenii diferite, enciclopedii, povești clasice, povești terapeutice, povești care respectă realitatea etc.

De când a început să fie curios de litere, am început să îl familiarizăm cu acestea. Nu mi-am propus să îl învăț să scrie sau să citească, anul viitor merge la școală. Va avea suficient timp să învețe și nu vreau să se plictisească la școală, pentru că deja știe aceste lucruri. Așa că îi răspund tuturor întrebărilor despre litere, dar nu insist mai mult decât este cazul.

9 activități cu litere pentru preșcolari

Deocamdată, facem doar activități simple, distractive. Câteva le-am mai făcut, în joacă, și înainte de cinci ani. Acum, la șase ani este mult mai interesat de ele.

  1. Scriem litere în făină, mălai spumă de ras, nisip etc. Această activitate am făcut-o în joacă, și mai demult. Am desenat în diferite materiale senzoriale litere, cifre etc.
  2. Tabla magnetică și literele magnetice. Scriem cuvinte simple, alegem literele câte două de același fel etc.
  3. Copiii desenează, apoi mă pun să scriu anumite cuvinte sau anumite propoziții reprezentative de desenele lor. De cele mai multe ori sunt numele lor și ale celor apropiați.
  4. Cartea cu litere și povești inspirate de acestea „Litere pictate și povești fermecate”, scrisă de Claudia Bădiu. Îi arăt litera, îi conduc mâna pe conturul ei, apoi citim povestea. Îi place mult și este foarte curios să afle povestea fiecărei litere.
  5. În mașină, fie că mergem pe drumuri scurte sau pre drumuri mai lungi, ne jucăm jocul literelor. Unul dintre noi spune o literă, iar ceilalți se uită pe fereastră și numesc obiecte pe care le văd și care încep cu litera respectivă.
  6. Literele pe pietre  Avem niște pietricele albe, frumoase, pe care le-am adus din Grecia. Pe ele am scris literele și ne jucăm cu ele în nisipul kinetic. Le transportăm cu mașina, alegem anumite litere, formăm cuvinte etc.
  7. Pescuim litere plutitoare  Pentru această activitate am avea nevoie de niște litere speciale, care se pun în apă. Cum nu avem, le mai folosim pe cele din dotare, apoi le ștergem bine, bine.
  8. Litere din plastilină  Câte nu se pot face din plastilină! Chiar și literele se pot crea din acest material. Și distracția este garantată când este vorba despre plastilină.
  9. Puzzle cu litere Acest joc este mai complicat, așa că noi îl simplificăm și îl adaptăm. Facem doar cuvinte simple, din câteva litere.

În această etapă, răspund doar curiozității sale și îl ajut să se familiarizeze cu literele într-un mod distractiv. Îl las să descopere singur, să pună întrebări, să se bucure de fiecare descoperire, în parte. Cât despre citit, anul viitor, la școală!

Sură foto: Unsplash

Dacă v-a plăcut acest articol și dacă îl considerați util, m-aș bucura dacă l-ați aprecia cu un like sau dacă l-ați distribui mai departe. Pentru ultimele articole urmăriți pagina mea de Facebook sau de Instagram.

 

 

 

 

 

About The Author

Sunt Eliza Biro, creator de conținut, profesor, Instructor de Aware Parenting, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.