Vâltoarea minții de Daniel Siegal

0

Văltoarea minții ”, scrisă de Daniel Siegal este o carte impresionantă, care poate fi citită cu același interes de un adolescent sau de un părinte. De asemenea, exercițiile de Mindsight depășesc sfera perentingului, oferindu-ne instrumente prețioase pentru a sonda în străfundurile ființei noastre pentru a ne cunoaște, pentru a ne conecta cu noi înșine, pentru a ne vindeca sau pentru a regla diferite dezechilibre existente.

Psihoterapeutul Daniel Sigel demolează mituri despre adolescență, oferindu-ne alte înțelesuri pentru această tulburătoare etapă din viața noastră. Conform autorului, adolescența se desfășoară între doisprezece și douăzeci și patru de ani și reprezintă o sursă de curaj și creativitate. Părintele Dan Siegal presară în cartea sa exemple din relația cu cei doi copii ai săi adolescenți, reușind să ne transmită emoțiile sale și propriile stări de spirit și sentimente generate de această etapă dificilă.

O noutate pe care o aduce autorul în construcția cărții este aceea că cititorul poate începe lectura cu subiectul care îl interesează și pe care dorește să îl aprofundeze. Partea I vorbește despre perioada adolescenței, dar conține și valoroase exerciții de Mindsight, partea a II-a oferă informații detaliate despre creier, partea a III-a trece în revistă tipurile de atașament și ne ajută să ne înțelegem mai bine relațiile din viața noastră, iar din ultima parte putem desprinde învățături din situațiile e viață întâlnite de Daniel Siegal pe parcursul muncii sale ca psihoterapeut.

„Cele patru părti și secțiunile de Instrumente creează un întreg, dar cititorul poate spicui printre ele la un mod care să răspundă nevoilor sale.”

„Văltoarea minții” poate fi în egală măsură benefică pentru adolescenți prin exuberanța creatoare, prin ideile inovatoare, prin explorarea specifică acestei perioade, dar și o vâltoare a minții care ascunde un vârtej de stări contradictorii, de emoții negative, de pierderea echilibrului, de confuzie și de debusolare. Aici intervine rolul adultului, care trebuie să înțelegă și să însoțească adolescentul în această fabuloasă aventură cu răbdare și iubire. „Modul în care navigăm pe apele adolescenței, ca tineri aflați în această călătorie sau ca adulți însoțitoripoate îndrepta corabia care este viața noastră către locuri periculoase sau către aventuri palpitante. Decizia ne aparține.”

De noi depinde să transformăm potențialul creierului adolescentului într-o experiență benefică, împlinitoare.

Cartea ne ajută să înțelegem mai bine exploziile emoționale care au loc atunci când ne pierdem controlul, chiar și cu mult timp după ce am depășit perioada adolescenței. Multitudinea de exerciții propuse de carte sunt ușor de realizat, sunt menite să ne ofere sănătatea emoțională, echilibrul și reconectarea cu noi înșine.

În capitolul destinat analizei atașamentelor și importanței acestora pentru relațiile viitorului adult, mai găsim un instrument foarte valoros, un chestionar, care se dorește a fi o reflecție asupra tipurilor de atașamente pe care le-am experimentat în copilăria noastră.

Daniel Siegel este de părere că reflecția este esențială pentru repararea rupturilor cu cei de care ne pasă la orice vărstă.

Așadar, nu ar trebui să punem adolescenței eticheta „misiune imposbilă”, ci mai degrabă să îi valorificăm potențialul creator și dorința de explorare a necunoscutului. Este necesar să fim alături de copiii noștri pentru a-și dezvolta simțul independenței de care au nevoie să se descurce în viață.

Vâltoarea minții” – Puterea și rolul transformărilor cerebrale în adolescență” este o lectură fascinantă pentru toți cei care doresc să înțeleagă mai bine misterele creierului uman, dar și perioada uimitoare a adolescenței.

În această perioadă cartea beneficiază de o reducere de 20 % în cadrul campaniei inițiate de editura Herald, Citește sănătos! -Terapie prin lectură intensivă- Te așteptăm în librărie! -ediția a VII-a, 2015.

Total 1 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Niciun comentariu on "Vâltoarea minții de Daniel Siegal"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *