Serbarea – a fi sau a nu fi?

1212 0

Am încercat să îmi amintesc despre serbările din anii de școală sau de grădiniță. Din amintirile mele nu fac parte serbări fastuoase la grădiniță, cu piese de teatru și costume, îmi amintesc doar de niște spectacole patriotice la care am participat la repetiții, iar la spectacolul propriu-zis pe scenă am fost înlocuită cu o fetiță care cânta mai bine. Știu că atunci am suferit tare. Îmi mai amintesc vag cum prin clasele primare parcă m-am încurcat la o poezie și m-am simțit foarte prost, iar la un carnaval am suferit că nu am avut și eu costume ca alți copii.

În calitate de profesor, nu aș putea spune că mă omor după serbări – multe repetiții, timp pierdut din orele de predare. Prefer întâlnirile cu elevii sub o formă mult mai intimă și prietenoasă.

Ca părinte, am participat anul trecut la prima serbare a fiului meu, care era cel mai mic din grupă, nu avea nici trei ani. Copii obosiți, stresați, nervi întinși la maxim, părinți, bunici, copii, atmosferă sufocantă, blițuri peste tot. Fiu-meu cu chiu cu vai a fost convins să meargă în față. Mai erau și alți copii în brațele părinților. Copilul meu era stresat, plana în aer izbucnirea unei crize. Făcea ture la farfuriile cu dulciuri și mai cerea câte o prăjitură. Așa face când este stresat. Este un fel de mâncat emoțional.

Oricum cu toții am răsuflat ușurați când s-a terminat.

Anul acesta, nu pot decât să le felicit pe doamne că au ales varianta unui atelier părinți-copii, în cadrul căruia vom confecționa ceva, vom servi o prăjitură și un pahar de suc, copiii vor cânta ceva etc.

Care ar fi avantajele serbărilor?

  • dezvoltarea și valorificarea abilităților artistice pentru unii copii
  • educarea conduitei verbale
  • creșterea stimei de sine pentru unii copii
  • mândria părinților atunci când își văd copilul cântând, recitând sau îndeplinind un rol
  • bifarea unei activități pentru doamnele educatoare

Care ar fi dezavantajele serbărilor?

  • activități repetitive zile în șir pentru bunul mers al serbării în defavoarea altor activități interesante
  • stresul și presiunea la care sunt supuși copiii să memoreze forțat versuri/roluri/cântece
  • stresul că ar putea uita ce au învățat și astfel să se facă de râs (mai ales dacă simt că părinții le-ar putea reproșa acest lucru/ar pierde iubirea acestora)
  • acumularea unor tensiuni și emoții în ziua serbării, care va duce la izbucniri în crize de plâns sau furie în timpul sau după serbare
  • împărțirea rolurilor în mod neechitabil (adică întotdeauna unul va fi prinț, iar altul ciupercă de ex); aceste etichetări pot afecta stima de sine a copilului care nu va înțelege de ce unii copii vor primi mereu rolurile importante, iar alții pe cele nesemnificative.
  • spațiul mic în care se desfășoară de regulă aceste serbări și atmosfera încărcată: părinți, bunici, vecini, prieteni, blițuri , mai ceva ca la decernările de Oscar.
  • comparațiile între grupe/grădinițe în privința spectacolului
  • serbările pot fi lungi și monotone. astfel că toată lumea devine plictisită
  • eforturile copiilor de a-și mulțumi părinții, de a-i face să fie mândri de ei, la fel ca și pe educatori/învățători și dezamăgirea pe careei o trăiesc, când, din cauza emoțiilor nu se ridică la nivelul așteptărilor

Eu cred că varianta ideală pentru grădinițe și clasele mici ar putea fi un eveniment necompetitiv- o întâlnire părinți-copii în care să se confecționeze ornamente, păpuși, felicitări, figurine, să se joace niște jocuri amuzante, să se cânte un cântecel sau copiii să danseze, un suc, o prăjitură, părinții intreacționează, copiii primesc cadouri la sfârșit, totul într-un mediu non formal, cald, prietenos. Sau un carnaval în care copiii să se costumeze și să se distreze. Sau poate chiar și părinții să se costumeze. Sau o piesă de teatru haioasă pentru copilașii mai mari, la care ei să facă totul: decoruri, muzică, text etc. Astfel, fiecare și-ar pune în valoare aptitudinile și ar fi un proiect minunat în echipă.

De fapt, tot ce contează este ca cei mici să fie în largul lor, fără a intra în competiție cu nimeni, fără a simți presiune, să se simtă fantastic alături de părinți și de cadrele didactice.

Vouă vă plac serbările? Cum credeți că ar trebui să se desfășoare?

 

 

 

 

Total 1 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author