Scaunul de mașină pentru copii nu este doar un accesoriu!

724 2

Anul trecut, am locuit pentru o scurtă perioadă într-un ansamblu rezidențial cu blocuri noi, cu mulți tineri, cu alei frumoase și liniștite. Într-o zi, Mi-a atras atenția o mașină care trecea pe lângă mine. Volanul era manevrat de un puști un pic mai mare decât fiu-meu la acel moment, adică trei ani jumătate. Este adevărat că era în brațele tatălului său, dar totuși mașina mergea pe drum. Chiar dacă drumul era doar o alee, era totuși un drum pe care circulau mașini și pietoni. Întâmplarea s-a mai repetat de câteva ori în timpul șederii mele în acea zonă, nu am sesizat dacă era același copil saul altul.

Nu de mult timp, cineva își punea mândră poze dintr-o vacanță cu copiii. Iar fetița cea mică era în brațele tatălui..la volan, în timp ce acesta conducea. Iar poza avea multe like-uri și urări de vacanță plăcută. Mi s-a făcut rău instant.

Văd deseori în trafic copii pe scaunul din față lângă părinți, cu centură sau fără, îi văd cum mișună în spate prin mașină, după bunul lor plac. Sunt nenumărate cazuri în care copiii sunt ținuți în brațe chiar și la drumuri în afara orașului sau copiii sunt alăptați în timpul mersului.

Sau există părinți care renunță la a mai pleca în călătorii până ce copiii ajung la o vârstă la care acceptă de bună voie să stea în scaunul din mașină.

De ce renunță părinții la a sta copilul în scaun?

Din același motiv pentru care îi dau să mănânce în fața ecranelor, îi cumpără tot ce dorește pentru a nu face crize în magazine, îl lasă la televizor cu orele de teamă să nu plângă etc. Este teama părinților de a pune niște limite ferme pe care să le respecte cu consecvență. Este eterna teamă a părinților de plânsul copiilor, teama de a nu îi frustra.

„-Ce să-i fac, plânge și nu îi place în scaunul de mașină.” și faptul că nu discern între nevoie și capriciu: „ Nu vrea să stea orice aș face.”

Cum am procedat noi cu copiii și scaunul de mașină?

La primul copil nu am avut mașină. Dar am avut o scoică încă dinainte de a se naște fiul nostru. Ne-am pregătit pentru eventualele deplasări. Când am fost invitați în mașina prietenilor, ne-am instalat scoica, am legat copilul și am pornit la drum. Desigur că a plâns. Cui îi place să stea legat și nemișcat fără să vadă ceva? La început nu am mers la drum lung. Am rugat șoferul să oprească de câte ori a fost nevoie. L-am scos, l-am alăptat, l-am mângăiat, apoi l-am repus în scoică. Cum nu era mașina noastră, noi stăteam lângă el. Îi explicam de ce nu putem să îl luăm în brațe, îi vorbeam continuu, îi cântam, îl țineam de mână. După un an, i-am cumpărat un alt scaun de mașină. Pentru început l-am ținut în casă (că tot nu aveam mașină). L-am lăsat pe copil să se familiarizeze cu el, să se joace, am făcut tot felul de jocuri cu scaunul. Când l-am mutat în mașină, deja era obișnuit cu scaunul. Au mai fost momente când nu dorea să fie legat, dar nu am cedat niciodată. Regula este clară: mașina nu pornește, până ce toată lumea nu este legată. I-am explicat de ce este periculos să mergem fără centură. Până la urmă a înțeles și în momentul în care din grabă am uitat să îi punem centura, a început să strige să oprim că el nu are centura pusă.

Sora lui a fost pusă în scaunul de mașină de la 0 luni. Cu toate acestea, am avut dese momente în care a plâns în mașină. Tare și mult. Asta nu ne-a împiedicat să mergem la drum lung. Primul drum lung de 400 de km l-a făcut la înmormântarea bunicului său atunci când avea două săptămâni. Apoi, când avea 10 luni am mers în concediu 900 de km. În primele luni din viața ei, stăteam în spate, între scaune și o țineam de mână atunci când plângea, îi vorbeam și îi tot explicam. Îi mai ofeream jucării, mai cântam.

După ce a mai crescut, m-am mutat pe scaunul din față. Le-am spus copiilor că acela este locul meu și că îmi doresc să stau în față. Le-am vorbit mult despre asta, le-am explicat motivele mele. Acum, la 19 luni, respectiv 4 ani jumătate am curaj să merg oriunde și oricât cu ei. Suntem înarmați cu jucării și cărți, cântăm, privim pe fereastră, jucăm diferite jocuri. Încercăm să prindem și orele lor de somn. Facem suficiente popasuri pentru alăptat, mâncat, schimbat, dezmorțit, jucat, apoi ne continuăm drumul.

De ce copiii trebuie să rămână mereu în scaun în timpul mersului?

Călătoria cu mașina este periculoasă chiar și atunci când toate regulile de siguranță sunt respectate. Scaunele de mașină pe care le alegem pentru copii trebuie să fie noi (cele second hand pot proveni din mașini care au suferit accidente și la un eventual impact există riscul de a nu mai oferi siguranță), trebuie să fie omologate și să verificăm cât de sigure sunt în urma testelor efectuate de firma producătoare. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că cei mici sunt legați în mod corect în scaunul de mașină (centurile să fie bine întinse, copilul să nu fie îmbrăcat cu geaca de iarnă etc.)Mersul cu copiii nelegați în scaunul de mașină nu ar trebui să reprezinte niciodată o opțiune. Chiar și în oraș, la viteze foarte mici există riscul unor accidentări grave pentru aceștia.

Câteva sugestii pentru părinți

  1. Setați o limită clară legată de siguranța călătoriei cu mașina, de la care nu vă abateți niciun moment. Dacă cedați o dată, cu siguranță vă va fi mai greu de aplicat regula pe viitor.
  2. Dacă copiii plâng foarte mult, evitați la început, dacă este posibil, drumurile lungi, dar nu renunțați de tot la ele. Este bine ca cei mici să se obișnuiască cu ele. În plus, este frustrant pentru părinții care își doresc să călătorescă. Copiii trebuie să se integreze în stilul de viață al familiei din care fac parte în mod natural.
  3. Luați-vă timp mai mult pentru a face atâtea popasuri de câte este nevoie pentru alăptat, hrănit, jucat etc. Nu alăptați copilul din mers. Este periculos că se poate îneca sau îl puteți strivi, în cazul unul impact.
  4. Indiferent de vârsta copiilor, le explicați regula și care sunt consecințele nerespectării sale. Repetați explicațiile de câte ori este necesar.
  5. Lăsați copilul să se joace în scaun atunci când mașina stă pe loc. Puneți ursuleții în scaun, faceți tot felul de jocuri legate de scaunul de mașină (chiar și jocuri de rol cu marionetele în casă).
  6. Înarmați-vă cu multe jucării, activități, cărți potrivite vârstei copiilor.
  7. Plecați noaptea sau la orele de somn ale copiilor pentru a parcurge o mare parte din drum când aceștia dorm.
  8. Îi validați sentimentele:„ înțeleg că nu îți place, dar este necesar să rămâi în scaun, pentru că…Îmi pare rau că trebuie să te pun în scaun. Știu că te deranjază atât de mult.”  Apoi așezăm copilul în modul cel mai blând îm care putem să o facem.
  9. La drumurile lungi, dacă copilul este mai mare, există și varianta unei tablete prinse în tetiera din față și cel mic să privească desene (personal eu nu sunt pentru această metodă, dar cred că este de preferat decât un copil care umblă liber prin mașină în timpul mersului).
  10. Pregătiți copilul dinainte pentru călătoriile cu mașina: „ Mâine/peste o oră vom pleca cu mașina. Fiecare vas ta în scaunul său, legat cu centura.”
  11. Asigurați-vă că mențineți contactul viziual cu copilul atunci când oferiți explicații și că sunteți la nivelul lui.
  12. Dați-i posibilitatea să aleagă: „Urci singur în scaun sau te pun eu? ” „Vrei să te pun eu sau tata în scaun?”. Dacă după un scurt timp nu alege nimic, îi puteți spune: „Se pare că trebuie să te ajut eu să te urci în scaun.

Copilul înțelege atunci când nu este loc de negocieri. Dacă i se explică clar și blând regula, cu timpul și-o va însuși. O atitudine calmă din partea părinților îi va ajuta, cu siguranță, pe cei mici să accepte mai ușor scaunul de mașină.

Locul copiilor este mereu în scaunul de mașină! Drumuri liniștite vă doresc!

Voi cum ați procedat cu copiii la drum?

Text de Eliza Biro

Total 1 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.