Părinții și „doamna”

1

De câte ori vin și plec de la grădinița lui fiu-meu mă întristez. Am un nod în gât de fiecare dată când ies pe ușă și mă gândesc la bieții copii care vor crește crezând că au o problemă, că sunt răi, manipulatori sau incompetenți.

Mă întreb dacă educatoarele au atâta putere de a-i influența pe părinți astfel încât să se își schimbe comportamentul față de copiii lor sau părinții au ales educatoarele după chipul și asemănarea lor.

Nu știu ce se întîmplă în alte grupe, dar în clasa vecină cu a copilului meu parcă s-au vorbit atât părinții, cât și cele două educatoare să își discrediteze copiii, să îi umilească. Deoarece locul în care schimbăm copiii este comun, asist zilnic la aceste discuții și la comportamentul față de copii. De obicei, educatoarele îi primesc pe părinți la ușă și încep să toarne (cu bucurie parcă) căte rele au făcut copiii în ziua respectivă, cât de mult au deranjat activitățile, cât de prost s-au descurcat la activități, cât de în urmă sunt față de ceilalți copii etc. Părinții, stau cuminți, alininiați în fața „doamnei”, ascultă cu sființenie și, la rândul lor, îi ceartă rușinați pe cei mici în fața educatoarelor pentru a arăta și ei că iau măsuri, că sunt părinți „competenți”, care le doresc „binele” copiilor lor. De câte ori nu am auzit „M-ai făcut de rușine” sau „Vezi tu acasă”! Educatoarele se hrănesc parcă cu laudele părinților referitoare la cât de mult muncesc ele cu ei să îi pregătească pentru școală, la câte fișe fac (ba chiar la o fetiță care a lipsit, i-au dat și acasă să recupereze), la ce progrese academice înregistrează ele zi de zi cu copiii. Niciodată nu am auzit o vorbă bună la adresa copiilor, un ton blând sau o încurajare. Ba, mi se pare că se simt bine învrăjbindu-i pe părinți împotriva copiilor.

Iar copiii sunt stresați, nu vor să intre în grupă, plâng, dar nimeni nu interpretează corect aceste mesaje transmise de copil, pentru că de fapt nimeni nu îl ascultă pe acesta. Contează orice altceva, mai mult decât copilul.

În această dimineața, o fetiță ieșise pe ușă să meargă la baie (baia este lângă, deseori copiii merg singuri, chiar și cei mai mici), iar educatoarea a certat-o și cu un ton răstit, i-a cerut să intre în clasă. Fetița a început să plângă. La refuzul copilei de a mege înăuntru, educatoarea a luat-o efectiv pe sus și a tras-o cu ură în clasă. Apoi, după cinci minute un alt băiețel plângea de mama focului în timp ce mama sa îl pregătea pentru a intra în grupă.

„Nu te mai aduc eu niciodată, ascultă-mă, niciodată, o să îi las doar pe bunici să te aducă!” (amenințare cu retragerea iubirii), copilul hohotea mai tare.

„M-am săturat, mereu când te aduc eu faci figuri!” (normal, deoarece copiii își plâng necazul cu persoana cea mai apropiată)

Monologul mamei a continuat în același mod, educatoarea aștepta să preia copilul „manipulator”, care refuza vehement să își părăsească mama. Aceasta l-a târăt prin holul grădiniței până l-a aruncat cu forța în brațele educatoarei, care l-a tras în clasă.

Am sperat până în ultimul moment că îi va spune copilului măcar că îi pare rău că îl lasă acolo, că îi va da o îmbrățișare și un pupic și va spune că atunci când revine acasă vor petrece timp împreună. Dar nimic din toate astea nu s-au întâmplat, mama a răsuflat ușurată că a reușit să lase copilul acolo. Nu m-am putut abține și cu teama că intervenția mea va fi considerată inoportună i-am spus: „E greu și pentru el să se despartă de dumneavoastră.”

„Face așa cu mine, că știe că pe mine mă prostește.” (gândul că plânsul copilului e manipulator)

„El doar vă iubește mult.”

„Și asta e adevărat.” mi-a răspuns în timp ce ieșea pe ușă.

Sper din tot sufletul că printre grijile zilnice, mămica se va gândi cum să se conecteze cu copilul și cum să-l ajute să își depășească anxietățile. Mă tot gândesc la sufletul rănit al băiețelului, la gândurile lui de astăzi că mama sa nu îl iubește și că nu îl va mai aduce ea la grădiniță, la faptul că este rău și nu merită să fie iubit. Iar înăuntru nu va primi alinare, ci doar ton răstit, activități care poate nici nu îi plac și la care va fi obligat să participe.

Știu că diminețile sunt grele pentru părinți, știu că sunt și ei nervoși, stresați, presați de timp că trebuie să ajungă la muncă, iar copiii nu îi ajută în acest sens. Cu toate astea copilul nu este un obiect pe care îl depozităm într-un loc până ne întoarcem să îl recuperăm. Copilul este o ființă cu nevoile sale, diferite de ale noastre, cu emoțiile și sentimentele sale. Poate nu avem timp să ne jucăm cu ei dimineața, să stăm după ei atât cât au nevoie, dar măcar să le vorbim cu bândețe, să le spunem că le înțelegem supărarea că vor sta departe de noi, dar nu putem face altfel, că este în regulă că își plâng durerea, că noi îi iubim chiar dacă aleargă prin sala de clasă, nu rezolvă corect toate sarcinile sau nu vor să meargă la grădiniță. Să le spunem cât sunt de minunați și cât ne bucurăm că sunt în viața noastră, să îi îmbrățisăm și să le umplem buzunarul cu pupici să le ajungă până ne revedem și nu în ultimul rând să fim atenți la educatoarele cu care rămân în timpul zilei!

 

Total 29 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Un comentariu on "Părinții și „doamna”"

  1. Vivi

    Inca am remuscari (si voi avea muuult timp de-acum incolo) pentru toata perioada de la gradi… Incercam sa remediem niste frustrari, temeri, stima de sine scazuta…Greu!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *