Interviu cu Andreea Păun – o mămică cu o altfel de poveste

0

Pe Andreea am cunoscut-o la o întâlnirea unui grup suport de alăptare. Apoi drumurile noastre s-au mai intersectat de câteva ori. O persoană discretă, delicată, dar cu multă energie și inițiativă, mămică empatică și pozitivă a doi copii minunați. Curajoasă, capabilă să iasă din tipare și să se opună unui întreg sistem, a ales să aducă pe lume al doilea copil al său acasă.  Am rugat-o pe Andreea să ne împărtățească experiența ei emoționantă legată de naștere, viziunea sa de educare a copiilor și pasiunea sa pentru tot ce este natural.

1)   Cum a încolțit ideea unei nașteri acasă?

Ideea a apărut târziu, eram prin luna a opta deja. Nu mă gândisem niciodată la asta înainte. Mi-aduc aminte că pe site-urile străine pe care citisem informații despre sarcină și naștere există de regulă o secțiune despre „dacă vrei să naști acasa” (în alte țări fiind o practică destul de des întâlnită), dar niciodată nu le-am accesat, nici măcar de curiozitate. Într-o zi am citit povestea unei nașteri acasă. Nu mai știu a cui, de unde, cum am ajuns la ea. Dar m-a impresionat. Mai mult, am simțit că așa ar trebui să fie o naștere. Că așa mi-aș dori să nasc eu. Că e…. „cum trebuie”.

2)   Cum te-ai pregătit pentru nașterea acasă? Cine te-a ajutat?

Din punct de vedere „tehnic”, nu sunt multe de pregătit (mă așteptăm să trebuiască să avem o grămadă de lucruri în casă, de fapt, nu e deloc așa, totul se întâmplă firesc și simplu, contrar a ceea ce ai crede când naști la spital). Emoțional vorbind, n-am avut mult timp de pregătire. Asta a fost și motivul pentru care am avut ceva ezitări, simțeam că mi-ar mai fi trebuit ceva timp să mă pregătesc, să citesc, să fac poate un curs… Aveam deja experiența primei nașteri, însă la spital e o experiență total diferită. Am contactat două persoane – pe cineva din Brașov (Ditta Depner) despre care știam că născuse acasă, și pe Elena, despre care știam că e doula. Ea m-a pus în legătură cu Irina, moașa care a fost alături de mine la naștere. Ea a fost cea care ne-a explicat ce presupune nașterea acasă, cu ea am făcut „planul nașterii” cu ceea ce ne doream noi, și de asemenea, „planul B”, de rezervă, dacă ceva nu ar fi mers conform dorințelor noastre. Recunosc că dacă n-o întâlneam pe Irina, nu sunt sigură că ajungeam să nasc acasă. Mi-ar fi plăcut, dar n-aș fi luat decizia asta doar din instinct, sau din impuls. Irina, cu calmul, căldură și echilibrul ei, ne-a adus siguranța și profesionalismul. Prin ea am redescoperit ce înseamnă cu adevărat cuvântul „moașă”, în sensul lui cel mai profund și autentic. Mi-ar fi plăcut s-o fi cunoscut mai devreme, ea ar fi fost cea care mi-ar fi urmărit sarcină. Cu ea alături s-a născut Săra….

3)   Cum au privit familia, prietenii, cunoștințele decizia ta?

Am spus despre decizia noastră de a naște acasă doar celor foarte apropiați, și chiar și lor, în ultimul moment. N-am vrut niciun fel de „energii negative”, frici și îngrijorări în jurul nostru. Sunt convinsă că peste ceva timp nașterea acasă va deveni și la noi o normalitate. Este, de altfel, și motivul pentru care am fost de acord să povestesc public despre asta. Îm mod normal, nu ne place să fim „sub reflector”. Însă este păcat să nu ai opțiuni, să nu știi măcar că poți să ai opțiuni. După naștere, când am spus și altora cum s-a născut Săra, am avut mai multe reacții, de la cele politicoase și mai mult sau mai puțin șocate ale unora, la cea mai des întâlnită „ce curaj ai avut”; am simțit inclusiv un fel de „acceptare” într-un soi de clan al excentricilor J.Eu consider că a naște acasă nu e nici extravagant, nici „la modă”, nici „ca la țară”, nici curajos, e pur și simplu… firesc!

4)  Cum a decurs nașterea? Ai întâmpinat vreo problemă în timpul nașterii? Dar după?

Nașterea a fost la fel de… firească! Nici ușoară, nici grea, nici cea mai lungă, dar mai lungă și mai grea decât ne așteptăm J. Pe primul copil l-am născut foarte repede și ușor, și teoria spune că la al doilea lucrurile merg și mai repede. Dar Săra noastră e berbec și deci încăpățânată, așa că…. s-a născut când și cum a vrut ea! Faptul că eram acasă însă mie mi-a dat liniște, răgaz, timp, calm, intimitate, încredere că nimeni nu ne grăbește. Eram doar noi, eu, bebe și tati al ei, și Irina, calmă, discretă, care ne „veghea”. Spre sfârșit am chemat-o pe prietena mea, nașa copiilor, pentru că ne-am gândit că dacă se face dimineață se trezește Eric, și să aibă cu cine să stea. Revăd „tabloul” ăsta acum și, din nou, am aceeași senzație de natural, firesc, familie, de… „așa cum trebuie” să fie o naștere, cel puțin pentru mine. Provocări am avut după, cu obținerea actului constatator al nașterii, dar asta e altă poveste!

5)   La ce pericole se poate expune o mamă care naște acasă? Cum ar putea să preîntâmpine situațiile nedorite?

Pentru o femeie sănătoasă, cu o sarcină normală, fără risc, nu sunt pericole în plus față de riscurile minime existente la orice naștere, oriunde ar fi ea. Și care sunt previzibile, nu apar brusc, din nimic, ca să nu ai timp să chemi o salvare și să ajungi la spital în condiții de siguranță. Recunosc, eu nu aș naște acasă singură, fără moașă. Deși cred cu tărie că suntem făcute să naștem și corpul nostru și bebe știu ce au de făcut, în acele 0,x % cazuri în care se întâmplă ceva, o moașa (care nu e moașa de la țara de pe vremuri cum am crede, ci o persoană cu facultate și experiență în domeniu) știe să recunoască ce se întâmplă, știe să intervină, are trusă specializată cu tot ce e nevoie, știe când și dacă e cazul să mergi la spital. Tocmai de aceea (din câte am înțeles) legea permite moașei să asiste nașterea acasă dacă e la o distanță de maxim 20 minute cu mașină de o maternitate. Deci… să ai lângă ține o Irina!

6)  Ce ai simțit când ai ținut-o în brațe pe Sara? Cum au fost pentru tine primele momente de după naștere?Dar pentru soțul și băiețelul tău?

Sentimentul pe care l-am avut atunci când Irina mi-a pus-o imediat direct pe piept și la câteva secunde s-a „mufat” la sân, că și când făcea asta de când lumea, este greu de descris! Am ținut-o așa primele ore, piele pe piele, mică și călduță, și am simțit orele acelea ca fiind într-adevăr, așa cum se spune, „magice”. Manu a fost mereu lângă noi, cu noi, și știu sigur că faptul că a fost parte din venirea pe lume a Sarei l-a marcat profund. Dimineață, când s-a trezit Eric și l-a adus la noi, ne-am așezat în pat toți patru și am avut un sentiment de împlinire pe care nu-l voi uită niciodată! Așa cum nu pot uita fetișoara lui Eric, mirată, bucuroasă, întrebătoare, întoarsă toată către surioară lui. El este unul din motivele pentru care am vrut să nasc acasă. Pentru că mă gândeam cum să-i explic de ce și cum se vor întâmplă lucrurile, cum se va duce mami la spital s-o nască pe Săra, și ceva nu se „lega”. De ce dispare mami trei zile la spital și vine de acolo cu bebe, dacă nimeni nu e bolnav și totul e de bine? Așa, acasă, a fost totul natural, o completare firească și frumoasă la viața familiei noastre.

7)  Ai trecut prin experiența nașterii într-un spital și cea a nașterii acasă. Ce s-a schimbat la a doua naștere?

Pentru mine experiența nașterii la spital (la maternitatea de stat chiar) a fost una ok. Am născut ușor, natural, în salon privat, cu soțul meu acolo; n-am avut experiențe neplăcute; n-au fost chiar cele mai bune condiții, însă în mare totul a fost ok. Dacă m-ar fi întrebat cineva înainte, asta aș fi spus – că totul a fost ok. Acum știu că a lipsit ceva. Magia. Sentimentul că e nașterea mea, da, poate dureroasă, dar unică, frumoasă, doar a mea. Și bebe lângă mine mereu. La spital, oricât de bune sunt intențiile, ești o rotiță în sistem. Și nici nu se poate altfel – când am născut eu, în cele trei zile cât am stat acolo, au fost 100 de nașteri! În medie 33,33 pe zi! Eu m-am simțit că pe bandă rulantă! Eu cred că noi, ca femei, suntem binecuvântate că putem da naștere copiilor. Și mai cred că experiența asta nu trebuie să fie una „ok”, în urma căreia să spui, cum am spus eu prima dată „Bine că a trecut și a fost ușor!”. După nașterea Sarei, la câteva zile, când spuneam la un moment dat că avem cei doi copii pe care i-am dorit, m-am surprins gândind „Dar eu mai vreau să nasc încă o dată!”

8) Relația ta cu Sara a fost influențată de modul în care ea a venit pe lume? Dar relația cu soțul și băiețelul tău?

Nu știu dacă sau cum a fost influențată. Specialiștii spun că da, relația dintre mamă și copil e mult mai strânsă în urmă unei nașteri „împlinitoare”. Eu am simțit că am o relație la fel de strânsă și cu Eric. Poate pentru că s-a născut tot natural, poate pentru că l-am alăptat cât am putut de repede și de mult. Însă se mai spune că suntem influențați în viață de toate experiențele noastre, inclusiv din timpul vieții intrauterine și de la naștere. Că primele experiențe de viață contează. Și eu că mamă mă străduiesc să fac ce ține de mine pentru copiii mei, ca ei să aibă experiențe pozitive. Și poate nu ar fi atât de important ce am simțit eu la naștere, pentru mine cel mai dureros este că nu știu ce-a făcut copilul meu în spital în primele lui 5 ore de viață! Cum s-a simțit? Cine l-a luat în brațe? L-a luat cineva? De ce prima lui masă a fost lapte praf, când eu eram acolo? Iar relația cu Manu – da, sigur a fost influențată! Eu cred că faptul că a fost prezent la ambele nașteri ne-a unit, ne-a legat și mai mult, ne-a făcut să știm că suntem puternici împreună!

9)  Multă lume te cunoaște ca mămica lui Eric și a Sarei. Cu ce te ocupi în afară de mămicie? Ce pasiuni ai?

Avem amândoi o pasiune comună – tot ce ține de stil de viață sănătos! Am nimerit, aș putea spune, acum aproape 11 ani, într-un mediu de oameni frumoși, și într-un business care pe noi ne împlinește și ne dă foarte multe satisfacții. Suntem parteneri ai companiei Herbalife, promovăm produse naturiste și oferim servicii de consultanță de nutriție. Îmi place să spun că suntem un fel de „antrenori” de stil de viață sănătos, suntem lângă cei care vor să facă schimbări în direcția asta și îi sprijinim cu produse, informații, suport emoțional, etc. Din fericire pentru noi, e un mediu prielnic pentru copii și mă bucur că ai noștri cresc auzind de mici mesaje „sănătoase”. În rest, îmi plac plimbările, călătoriile, fotografia. Iar de când avem copiii, și după nașterea Sarei în special, mi-am descoperit o pasiune din a împărtăși tot ce-am învățat despre naștere frumoasă, alăptat, și copii în general.

10)  Ce valori dorești să le transmiți copiilor tăi? Ce model de educație ai ales pentru ei?

Aș vrea să știe să iubească, să se bucure de viață, să fie empatici, să-și cunoască propria valoare și să o respecte pe a celorlalți. Noi ne străduim să-i creștem cu multă dragoste și cu respect. Nu cred în pedepse, cred că un copil este o ființă umană demnă de respect și eu, ca părinte, nu sunt decât un „antrenor” -îmi place termenul asta .  Pentru că un antrenor e lângă tine –„în teren” și are valoare doar dacă face (sau a făcut) ceea ce „predică”. Copiii mei mi-aduc mereu aminte să lucrez cu mine, învăț mereu de la ei, iar ca „model de educație”- pur și simplu mă străduiesc să-mi tratez copiii așa cum vreau eu să fiu tratată.

11)  Cum s-a manifestat la voi rivalitatea între frați? Cum rezolvi micile conflicte inevitabile apărute între copii?

Aaaa, rivalitatea între frați! Suntem încă la început de drum în privința asta, am avut ceva provocări. Încerc să tratez totul tot cu empatie și cu… joacă! Am descoperit cursurile Otiliei Mantelers legate de rolul jocului în relația cu copiii și ne-au ajutat foarte mult!

12)  Ce le-ai sfătui pe femeile care aleg să nască acasă? Ce ar trebui să aibă în vedere?

Eu nu „militez” pentru naștere acasă. Nu cred că toată lumea ar trebui să facă asta. Dacă simt însă că este pentru ele, atunci primul pas ar trebui să discute cu o moașă, să vadă ca sunt “eligibile” , să facă “planurile”. Apoi – să aibă încredere în ele! Ca să naști acasă, trebuie să crezi în asta, altfel nu-și are rostul!

 

Total 0 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Niciun comentariu on "Interviu cu Andreea Păun – o mămică cu o altfel de poveste"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *