„Îndrăznesc să alăptez” – un documentar despre alăptare care demolează mituri

6183 0

„Îndrăznesc să alăptez” este primul primul documentar din seria « Îndrăznesc… » și a fost realizat de către talentata regizoare Irina Thiery  în vara anului 2012 și difuzat pe TVR1 în toamna 2012. (Un alt documentar revoluționar din această serie este filmul Îndrăznesc să nasc așa cum vreau).

Acest documentar este foarte bine venit într-o Românie în care rata alăptării este foarte scăzută, de numai 16%. Filmul își propune informarea mămicilor despre drepturile lor la naștere, dreptul de nu fi separate de bebelușii lor, dreptul de a-și alăpta copilul indiferent de tipul nașterii, natural, vaginal sau cezariană. Documentarul demolează miturile nașterii prin cezariană care este considerată vinovată pentru întârzierea sau lipsa laptelui matern. De asemenea, documentarul își propune informarea mămicilor asupra beneficiilor alăptării. „Este extraordinar ce poate face corpul unei femei. Extraordinar !Și îi doresc oricărei femei să trăiască din plin această super-putere pe care o are ; super-puterea de a concepe, de a naște un copil și de a-l hrăni din resursele exclusive ale corpului ei. ” (Ana Măiță, Asociația Mame pentru Mame)

Alte recomandări de care mămicile ar trebui să țină cont sunt alăptarea exclusivă până la 6 luni, fără apă, ceai, sucuri, etc. și numai după această vârstă să înceapă diversificarea copiilor lor. O altă informație valoroasă este faptul că alăptarea extinsă după 1 an nu creează dependență! Se dezbate și controversata problemă a alăptatului în public „Gândirea societății românești trebuie să se schimbe, și să considere alăptarea ca orice lucru natural, dumnezeiesc, și că avem obligația să respectăm orice mamă, care alăptează, acasă, în parcuri, la munte sau la mare” (Dr. Ana Culcer, Spitalul Universitar, București)

Documentarul vizează în egală măsură și sensibilizarea cadrelor medicale referitoare la alăptare. Acestea sunt sfătuite să nu mai hrănească nou-născuții cu lapte praf, deoarece aceasta este principala cauză a eșecului în alăptare. În prima săptămână stomacul bebelușilor este extrem de mic, câteva picături de colostru reprezentând exact cantitatea necesară pentru ca aceștia să se sature. Tot în acest context, este tras un semnal de alarmă asupra încălcării normelor de către unele spitale declarate prieten al copilului. „Această practică a luării copilului sănătos de lângă mamă, separarea mamei de copil violează dreptul copilului de a nu fi separat de familia lui.” (Anemona Munteanu, UNICEF)DSC_0058

Pentru realizarea acestui documentar, Irina Thiery a apelat la specialiști în domeniu Dr. Ana Culcer, medic pediatru, Dr. Silvia Stoicescu, medic neonatolog, Claudia Bider-Heim, Moașă Independentă, Anemona Munteanu, consilier UNICEF pentru nutriția infantilă, Roxana Dudus consultant La Leche League și a intervievat mai multe mame cu experiență în alăptare.

Documentarul transmite un mesaj important tuturor mamelor, încurajându-le să alăpteze și să nu refuze copiilor lor un drept fundamental.

 

Total 0 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Niciun comentariu on "„Îndrăznesc să alăptez” – un documentar despre alăptare care demolează mituri"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *