De vorbă cu Andrada Sorca despre dragostea pentru educație

0

Pe Andrada Sorca am cunoscut-o în mediul virtual cu ani în urmă. Mereu mi-au plăcut inițativele ei legate de educație. I-am admirat pasiunea, dedicarea și talentul pedagogic. Vara aceasta eram foarte aproape de a ne întâlni la Festivalul FiEdu, dar timpul a fost foarte intens și a zburat prea repede.

Andrada este foarte implicată în comunitate. Este co-fondator al ONG-ului “Inițiativă în Educație”. De asemenea, este voluntar în proiectul “Academia Mămicilor din Timișoara”.

  1. Care a fost parcursul tău în cariera didactică?

Am știut încă de mica că educația este calea pe care vreau să o urmez. Prima decizie importantă am luat-o la vârsta de 14 ani, cand mi-am ales liceul. Îmi doream să urmez un liceu pedagogic, dar singurul liceu pedagogic din țară care să aibă predarea în limba germană era la Sibiu. Mi-am convins părinții să mă lase să plec de acasă. Am petrecut la Sibiu 4 ani departe de casă, familie și prieteni, într-un internat, fiin elevă la Colegiul National Pedagogic ,, Andrei Saguna”, filiera vocatională educator-învățător. Partea frumoasă a acelei perioade a fost conturată de oportunitățile de voluntariat, acțiunile în care am ajuns să mă implic și profesorii speciali pe care i-am întâlnit.

Am continuat cu educația și în formarea academică. Am urmat Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educatiei, Domeniul Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar la Universitatea Babeş- Bolyai. În al doilea an de studiu am primit o bursă de merit şi am studiat pedagogie la Universitatea din Ludwigsburg, în Germania.

Următorii ani am ales să îi petrec în Cluj Napoca. O altă etapă importantă în formarea mea.

Am ales continuarea studiilor optând pentru masterul  ,,Management Educational și Dezvoltare Curriculara” la Universitatea de Vest din Timișoara.

După zece ani de călătorie în formarea mea, m-am reîntors în Timișoara unde sunt din 2014 învățătoarea unor copii minunați.

  1. Lecțiile tale sunt diferite de cele tradiționale. Cum se desfășoară o zi obișnuită de școală în clasa ta? Ce aduci nou în lecțiile tale? Cum se integrează un profesor „altfel” în peisajul școlii românești?

Mi-e foarte greu să spun cum se desfășoară o zi obișnuită pentru că fiecare zi este diferită, dar ele sunt legate de valorile în care eu cred și imaginea pe care o am despre cum ar trebui să fie școala. Sunt zile și ore “altfel”, dar la fel de bine am și ore “tradiționale”, la care folosim caietul, cartea și tabla. Cred însă că avem din păcate un model clasic de educație și școală în mintea noastră când ne gândim la învățare, un model cam rigid și neactualizat despre învățare. Zilele mele preferate sunt cele cu activități integrate, proiectele în care materiile se împletesc și învățarea se produce fără a-ți da seama, sunt orele în care ne jucăm, experimentăm, descoperim împreună. Copiilor le plac orele în care pot vorbi, în care au cadre și contexte de comunicare în grupuri mici sau extinse. Pentru mine cel mai important factor în educație este relația cu elevul și climatul socio-emoțioal.

Dacă elevii se simt respectați, apreciați, în siguranță au toate șansele să fie deschiși spre învățare, spre evoluție și transformare.

Este important să petrecem timp împreună și în afara orelor, să mergem la film, în parc, excursii sau alte acțiuni. Umorul îmi transformă multe lecții, aduce o atmosferă plăcută, destinde și dizolvă stresul, uneori educă și ne creează o relație apropiată. Pun foarte mult accentul pe comunicarea cu elevii mei și promovez un stil de educație bazat pe empatie și respect.

Voi enumera 5 lucruri pe care le fac și în care cred:

  1. Avem în fiecare lună cel puțin o activitate extrașcolară cu clasa. Alegem aceste activități împreună și deși în opinia copiilor acestea nu au legătură cu școală sunt educative și cu caracter formativ.
  2. În fiecare an avem cel puțin un proiect pentru protejarea mediului și câteva proiecte sociale, caritabile.
  3. Schimb băncile în clasă și așezarea elevilor periodic. Da, asta clar mă caracterizează. În felul acesta ei au ocazia să se cunoască mai bine, să fie o clasă omogenă și copiii toleranți unii cu alții. Așez băncile și în funcție de ce și cum predau în săptămâna respectivă. Uneori sunt în grupuri de câte 4, alteori în rânduri de căte 8, alteori câte doi, alteori sunt lipite de perete și nu folosesc deloc tabla.
  4. Materialul didactic este sfânt. Nu aș putea preda fără materiale. Am toate lucrurile posibile și imposibile și întotdeauna pregătesc material tematic.
  5. Îi las pe elevi să vină cu multe idei despre ce și cum vor să invețe. Unele ore sunt inspirate din ideile lor. Spre exemplu anul acesta au cerut să învâțăm despre veverițe. Și m-au rugat să le pregătesc lecția tematic. Așa ca, spre exemplu la scriere creativă au scris povești despre o veveriță, la științele naturii am repetat noțiuni de biologie, iar la limba germană  ne-am construit o carte cu informații despre veverițe. Bonus, la arte vizuale și abilități practice au creat desene, au decupat și și-au decorat cartea. Îți promit că voi scrie un articol întreg despre această oră.

Și nu pot să nu amintesc de povești. Iubesc poveștile și cărțile. Ele mă inspiră la orele mele, iar poveștile însoțesc săptămânal elevii în drumul formării lor. Mai avem special felul în care sărbătorim aniversările în clasă și avem diverse ritualuri, an de an.

  1. Cu ce probleme te-ai confruntat până acum în activitatea ta la școală? Cum ai știut că ești pe drumul cel bun?

Școala în care lucrez mi-a oferit libertatea în organizarea și desfășurarea orelor. Ba chiar, în timpul inspecției pentru examenul de titularizare sau definitivat am fost apreciată. Știu însă că există colege în alte școli care nu au parte de aceeași deschidere.

La mine cea mai mare problemă este cea legată de timp și birocație. Atâta timp se invesește pentru fiecare lucru micuț pe care îl faci, pentru o ieșire, pentru o acțiune, pentru un parteneriat, încât am încetat să mai lucrez pentru hârtii. Nu am adeverinte de la peste 70% din lucrurile pe care le-am făcut și de cele mai multe ori sunt în urmă cu documentele pe care trebuie să le fac. Dar îmi asum decizia, chiar dacă sunt codașa când predau diferitele rapoarte sau statistici. Le fac mai lent și le pun ca prioritatea nr. 2, prima sunt copiii.

Îmi găsesc refugiul în cărți când am dubii despre drumul bun. În plus, am simțit foarte mult suport în cadrul comunității inEDU, ONG-ul “Inițiativă în Educație” la care sunt co-fondator.

  1. Temele reprezintă un subiect controversat la ora actuală. Ce părere ai despre teme? Sunt ele necesare? Pot fi temele (sau lipsa lor) evaluate cu notă sau calificativ?

Discutăm degeaba despre teme dacă nu facem alte modificări structurale în sistemul nostru educațional. În momentul de față, la volumul la care trebuie copiii să facă față îmi pot imagina cu greu o școală complet fără teme, dar cu rezultate ridicate. Nu sunt însă de acord cu următoarele lucruri: temele ca formă de pedeapsă, teme excesive, teme din lucruri nestudiate la clase, teme fără a avea un sens în minte, un obiectiv, teme pentru a da note, teme pentru a sta copiii cuminți. De aceea cred că ar trebui să le regândim. Mi-a plăcut cartea lui Alfie Kohn „Mitul temelor pentru acasă”, m-a inspirat nu să renunț complet la ele, ci să le regândesc.

  1. Ca părinți ne dorim să găsim învățătorul perfect pentru copilul nostru. Ce așteptări realiste consideri că ar trebui să aibă un părinte de la învățătorul copilului său?

Întrebarea asta mi se pare una la fel de amuzantă ca cea cu “bărbatul perfect” și “soția perfectă”. În funcție de valorile și viziunea noastră ne raportăm la oameni ca fiind perfecți sau nu. Învățătorul nu este decât un om, cu bune și rele, cu plusuri și minusuri diferite prin ochii privitorului. Visez însă la un sistem de educația în care structura este atât de bine pusă la punct încât “lupta” și “vânătoarea” de profesori ia sfărșit. Dacă am avea un ideal educațional pe care să îl respectăm, dacă România ar gândi strategic, dacă nu ar mai fi subfinanțat sistemul, dacă dascălii ar fi suficient de bine formați atunci poate nu ar mai avea importanță dacă învățător este doamna de la clasa A sau de la clasa B. Orice relație dintre învățător și părinte cred că ar trebui să se bazeze pe respect, comunicare și colaborare. Formăm o echipă și avem un țel comun. Ar fi util să nu mai aruncăm cu pietre unii în alții ci să găsim soluții pentru a rezolva neajunsurile.

  1. Ai o relație minunată cu elevii tăi. Cum ai dezvoltat această relație?

Autenticiate, timp, interes real pentru ei și lumea lor, limite și respect.

  1. Școala românească se bazează pe performanță. Ce părere ai despre acest concept? Ce abilități și competențe crezi că ar trebui să dezvolte un copil la finalul clasei a IV-a?

Nu, școala românească nu se bazează pe performanță și nici pe calitate. Nu putem spune că avem un învățâmânt performant cu 42% rată de analfabetism funcțional și cu rezultatele la testările PISA și PEARLS.

Școala se bazează pe volum și reproducere de informație, pe control, pe frică și anihilează dorința de învățare, curiozitatea și treptat, personalitatea elevului. Se bazează pe evaluare mai mult decât pe formare, pe “a sancționa” mai mult decât pe “a corecta”. Există o fișă foarte clară de competențe pentru finalul ciclului primar. Există competențele cheie. Este suficient să ne raportăm la acestea și să punem altă întrebare: Cum facem să le dezvoltăm? Cum le integrăm? Cum le putem măsura?

  1. Ce părere ai despre sistemul recompenselor și al pedepselor? Îl folosești la clasă? Cu ce crezi că ar putea fi înlocuit?

Nu susțin deloc sistemul pedepselor și al recompenselor. De cele mai multe ori pedepsele sunt irelevante, abuzive și nu rezolvă cauzele problemei. În cel mai bun caz estompează efectele vizibile. Le ofer bucurii elevilor mei, însă nu sub forma de recompensă-condiționare. Le pregătesc suprize, le ofer stickere, ștampiluțe și alte bucurii ale copilăriei, dar nu sub forma de conționare și nici concurs. Cred în consecințele lucrurilor și într-un curs natural al lor și prefer oricând dialogul în detrimentul amenințărilor. Dar trebuie să spun cu sinceritate că avem uneori aceleași discuții, că am lucruri pe care le repet zilnic, că nu e vorba bună o bagheta magică care rezolvă instant problemele, că nu e de ajuns să spun o dată “nu bateți mingea în clasă, jucați-vă afară” și toți elevii respectă cu strictețe ce spun. Dar aleg să am zece discuții despre reguli si motivele pentru care le solicit anumite lucruri decât să țip la ei și să îi pedepsesc pauza următoare.

  1. Știu că ești foarte implicată în schimbarea mentalităților în educație. Ce alte activități desfășori în acest sens în afara muncii de la școală?

Munca de la școală îmi ocupă cea mai mare perioadă de timp din viața mea. Lucrez zilnic între 8-10 ore pentru școală. Activitatea unui dascăl nu se termină odată cu sunatul clopoțelului. Pregătirea orelor, a materialului didactic, a fișelor, a activităților, toate astea presupun timp, un timp de care nimeni nu vorbește. Sunt implicată în proiectele ONG-ului “Inițiativă în Educație”, iar scopul nostru este de a susține și a dezvolta educația. Organizăm diferite evenimente workshopuri pentru profesori, cluburi de lectură, conferințe pentru părinți, dezbateri publice. De asemenea sunt voluntar în proiectul “Academia Mămicilor din Timișoara”, prin care susținem și promovăm educația parentală și organizăm evenimente sociale în comunitate. Sunt foarte implicată în comunitate, particip la diverse evenimente și acțiuni și urmăresc cu interes tot ce se întâmplă în sfera educației. Puținul timp rămas liber este pentru familie și călătorii.

  1. Te rog, recomandă părinților sau profesorilor o carte pe care tu o consideri importantă pentru educație.

Chiar acum citesc cartea “Predarea bazată pe atașament. Cum să creezi o clasă tribală” de Luis Cozolino. Este cartea în care m-am regăsit cel mai mult și care răspunde foarte bine și întrebărilor puse de tine. Mi-aș dori ca fiecare profesor să o citească. Să fie bibliografie la examene și materie la cursuri. De asemenea, apreciez lista de lecturi de pe site-ul www.suntpitic.ro. Am descoperit cu bucurie că am citit deja o bună parte din ele.

Pe Andrada Sorca o puteți urmări pe pagina sa de Facebook https://www.facebook.com/Andrada-Sorca-211625758982770/ și pe blogul său: https://andradasorca.wordpress.com/.

Acest articol face parte din campania „Oameni frumoși în învățământ”, dedicată oamenilor frumoși din învățământ, care au curajul să fie altfel, care se luptă să schimbe mentalități. Pedagogi care sunt promotori ai unor idei inovatoare, care inspiră!

Dacă cunoasteți un educator/învățător/profesor cu adevărat deosebit, pe care doriți să îl recomandați pentru Campania #Oamenifrumoșiînînvățământ, aștept sugestiile voastre. Dacă doriți, puteți să îmi scrieți ce v-ați dori să se schimbe în sistemul de învățământ și ce soluții vedeți pentru ca lucrurile să meargă în direcția potrivită. Poate că cineva citește și are sens ceea ce citește. Poate se schimbă ceva pentru copiii noștri. Împreună suntem o comunitate!

Total 26 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.