De la „ești proastă” la „ ești cea mai bună mamă!

0

La cinci ani nici tantrumurile nu mai sunt ce-au fost. Ei, mai există, să nu ne îmbătăm cu apă rece și să avem așteptări nerealiste. Dar nu mai sunt așa de dese și nici așa de îndelungate ca la vârste mai mici. La fiu-meu țineau și câte o oră tantrumurile pe vremuri.

E drept că de atunci răbdarea m-a mai părăsit, mai ales că acum mai trebuie să gestionez și crizele mezinei sau, mai grav, crizele ambilor în același timp.

Îl simt imediat pe fiu-meu că are ceva. Că cineva l-a necăjit, că se simte vinovat pentru ceva, că poartă o încărcătură emoțională mai mare decât poate duce.

Și începe din te miri ce:

– Ești proastă! Lasă-mă în pace! și își pune mâinile pe urechi. Nu te aud! Nu vreau să te aud! Ești proastă! Așa ca un mic adolescent revoltat.

Mai nou, a mai apărut și varianta cu: „ești urâtă.” Nu are rost să spun că la noi nu a auzit aceste cuvinte. Durează de ceva timp acest comportament. În special de când a început să verbalizeze mai bine ceea ce simte. Despre ce facem noi în general în astfel de situații, am mai scris aici.

Ce am învățat eu din astfel de momente?

Uimitor, dar mă bucur însă de aceste momente.  Chiar dacă sunt grele, chiar dacă înseamnă un mare consum mare pentru mine, mă provoacă să aflu mai multe lucruri despre fiul meu. Să îl cunosc mai bine. Ajută la întărirea concepției că, în spatele comportamentelor provocatoare, este un motiv. Poate fi o durere intensă, un stres prelungit, nevoi neîmplinite etc. Este strigătul său de ajutor. Neputința sa.

Într-o zi obișnuită a coborât val-vârtej de la prietenele lui din vecini. L-am simțit de cum a intrat pe ușă că este furios. A vrut să privească la televizor un desen animat. Se uită uneori la desene la televizor sau la laptop pentru 30-40 de minute. Niciodată nu îi dau desene atunci când simt că este nervos. Și că asta i-ar putea reprima plânsul de descărcare.

Am simțit și în această situație că este doar un pretext pentru a-și ascunde o durere. Am pus limita.

-Nu, puiule, este târziu, acum nu te poți uita la televizor. Ca o formulă magică, cuvintele mele au declanșat criza.

-Ești proastă! Lasă-mă! Vreau să mă uit! În același timp arunca cu lucruri de pe masă, cu haine de pe canapea, cu jucării. M-am dus lângă el, l-am oprit să mai arunce cu lucruri și i-am spus:

-Înțeleg că ești foarte furios, e în regulă să plângi, dar nu poți arunca lucruri. Te poți răni pe tine, sau poți răni pe altcineva.

A continuat să mă facă proastă. În primele momente, am simțit că mă enervez și eu și am gândit: „Iarăși face o criză. Oare ce nu-i mai convine de data asta?!”.

Apoi, mi-am reamintit că trebuie să fie ceva în spatele acestui comportament provocator. Am stat lângă el, liniștită, până când i-a trecut criza. Apoi am încercat să discut cu el (nu întotdeauna acceptă sau nu mereu am eu această disponibilitate să îl ascult).

Tu știi ce înseamnă „proastă”?

Nu știa exact.

Cine mai folosește acest cuvânt? Pe tine cine te-a făcut vreodată prost?

Copiii la grădiniță.

Și cum te-ai simțit când ți-au spus astfel de cuvinte?

Nu mi-a plăcut. Am fost supărat.

Păi vezi, puiule, aceste cuvinte dor. Aduc suferință oamenilor. Sunt jigniri. Oricât de supărat ai fi, nu le folosești. Poți să spui în cuvinte că ești supărat, de ce ești supărat, dar nu jignești.

Mi-a povestit apoi că una dintre fete a venit de la școală și i-a găsit pe ei trei jucându-se. A țipat la fiul meu și i-a vorbit urât. Nu a vrut să se joace cu el. A doua zi am auzit povestea completă. Fetița a venit acasă și a fost geloasă atunci când a văzut cât de frumos se joacă cei sora ei cu copiii mei. Pe fondul propriilor ei supărări și al geloziei, le-a stricat jocul copiilor și a țipat la fiul meu. El a luat-o pe soră-sa și au venit acasă. S-a simțit umilit și furios.

Seara, când ne-am băgat în pat, după ce surioara lui a adormit, a vrut să îl iau în brațe. Seara sunt de obicei momentele noastre de conectare. Citim sau spunem povești, apoi el simte nevoia să îmi spună diferite lucruri care s-au întâmplat peste zi, s-au ceea ce îl macină pe el în momentul respectiv. S-a lungit cât e el de mare peste mine, m-a mângăiat pe față, pe mână, pe păr și mi-a spus:

– Mamă, îmi pare rău că te-am făcut proastă. Tu ești cea mai bună! Tu ești preferatul meu.

M-am topit. I-am spus că nu sunt supărată, că îl înțeleg, dar că nu îmi place să fiu jignită și că nici el nu trebuie să permită niciodată nimănui să îi vorbească urât.

Știu că mai avem mult de lucrat la emoții fiecare dintre noi. Mă bucur că suntem pe drumul cel bun, că începe să conștientizeze atunci când greșește. Începe să se înțeleagă pe el și verbalizează ce îl deranjează.

Și sper să îmi spună mereu: „Pentru mine, ești cea mai bună mamă!

Dacă vi se pare util acest articol, vă invit să îl dați mai departe. Dacă doriți să ne urmăriți în continuare, nu uitați să dați like paginii noastre de Facebook.

Total 5 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.