Cum împaci lupul, capra şi varza? Porţi capra!

0

Cred că vă este cunoscut scenariul următor. Aţi mâncat micul dejun. N-ai apucat să strângi masa că cea mică se tot întinde după tine. Între timp, cel mare vrea să jucaţi macaua, “Hai maaaami!!!”. Tocmai astăzi ţi-ai propus să petreci o zi cu copiii, să chiuliţi de la grădi, dar toate planurile tale de a lăsa bucătăria curată, de a pleca în timp util ca cea mică să adoarmă la plimbare şi de a găsi şi distracţia promisă celui mare, par să eşueze…

Când cea mică era în burtică am început să merg iar la diverse cursuri destinate părinţilor. Mie imi place să mă instruiesc organizat. Aletha Solter, autoare de mai multe cărţi de parenting, ne spune că bagajul familial şi cultural într-ale parentingului este foarte puternic şi că avem nişte instincte dăunătoare destul de puternice, asa că o educaţie în acest sens am găsit-o foarte bine-venită. Bun, şi pe langa “Educaţia fără pedepse şi fără recompense”, am strecurat şi câteva grupuri de suport de suflet, cel de alăptare şi cel legat de purtatul bebeluşilor. Partea şi mai buna, aceste grupuri erau şi au rămas gratuite.

Am descoperit sisteme de purtare uşoare, ca o eşarfă lungă sau foarte practice, ca un rucsac. Am învăţat regulile de bază ale purtării bebeluşilor şi m-am hotărât să încerc şi asta când va fi.

M-am prezentat cu bebele de câteva săptămâni la o noua întâlnire şi am descoperit wrap-ul şi sling-ul pentru început. Auzeam mereu nume noi – Luna, Boba, Manduca, Mei tai. Mi-a plăcut slingul cu inele şi am deprins repede tehnica de a-l folosi, aşa că am rămas fidelă lui. Când am nevoie de mâini, dar cea mică are şi ea nevoie de mine, ne cuibărim în sling şi suntem fericite amândouă.

Revenind la povestea cu care am început. Am pus-o pe cea mică în Cuib, căci între timp am avut norocul să dobândesc şi un Cuib prin sărbătorirea Săptămânii Internaţionale a Bebeluşilor Purtaţi. Deci pitica în Cuib, eu am strâns masa şi flăcăul meu a pregătit cărţile. Am reuşit!

Imi place să cred că sunt o mamă echilibrată şi că în general rămân pe mediana oricărei discuţii. Aşa şi aici. Am acasă şi un cărucior. Cei mici mi-au dormit în el afară şi câte 3-4 ore, sunt mândra de el, mai ales că a fost o investiţie de 400 lei acum 4 ani jumate. Sunt însă şi foarte recunoscătoare că am descoperit Babywearingul, că am putut dansa cu puiuţa la piept la prima ei petrecere, că a fost mai fericită atunci când cutreieram supermarketul sau că a putut ajunge mai uşor la sân la nevoie. Ne-am făcut propriile noastre reguli şi obiceiuri. Cu un buget de 1000 lei pentru un cărucior fancy, mai bine mă opresc la un cărucior de bază şi două sisteme de purtat.

Tu ai găsit aliaţii tăi în labirintul cotidian?

 

Câteva lămuriri:

*Cursurile de parenting pe care le-am urmat au fost organizate de Academia Heidi.

* Grupurile de suport au fost găzduite la început de Academia Heidi, apoi au continuat în clădirea din curtea Spitalului de Copii, unde sunt şi acum, iar virtual le găsiţi sub numele Babywearing Braşov şi LLL Braşov (La Leche League)

* Sistemul de purtare Cuib îi aparţine ca şi concept Emilianei Veres

 

De Diana Balint

 

 

 

 

 

 

Total 0 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Niciun comentariu on "Cum împaci lupul, capra şi varza? Porţi capra!"

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *