Ce rol au jucăriile de lemn în viața copiilor

743 1

« Lumea aceasta a amintirilor din copilărie, a vorbelor și a jocurilor pe care le născoceam, mi se va părea mereu dureros de mai adevărată decât cealaltă lume.» Antoine de Saint-Exupery

Universul magic al copilăriei este marcat inevitabil de joc și jucării. Pentru copii, jocul reprezintă o ceva serios, este modalitatea prin care ei descoperă lumea, prin care ei învață și prin care comunică simbolic cu adulții. Psihologii au demonstrat că învățarea trebuie să aducă o satisfacție intrinsecă, o desfătare în sine. De aceea, stimularea copiilor prin joc îi poate ajuta pe aceștia să-și dezvolte și să-și atingă întregul potențial. Inefabilul farmec al copilăriei este dat și el de prezența jucăriilor.

Prin joc și joacă, copiii învață să socializeze, să devină mai buni împărțind jucăriile cu tovarășii de joacă, dar învață și să fie competitivi și perseverenți. Jucându-se, copiii imită munca adulților, astfel vor putea descoperi pasiuni și abilități care ulterior îi vor ajuta să-și dea seama mai ușor ce carieră să urmeze. Prin joacă, ei își lărgesc orizontul, își îmbogățesc vocabularul, își dezvoltă creativitatea. Pentru ca jucăriile să îndeplinească atât de multe fucții ele trebuie să fie cât mai variate și atent selectate de părinți. Este adevărat că vârsta copilăriei se caracterizează prin curiozitate, iar copiii sunt câteodată atrași mai degrabă de obiecte casnice, de un pet de plastic, de o doză de suc, un băț sau o pungă decât de mulțimea jucăriilor colorate și frumoase pe care le dețin. De aceea rolul părinților este de a alege pentru copiii lor jucării educative, care să le capteze atenția pentru mai mult timp, dar care să fie și de calitate și benefice pentru sănătatea lor.

Din noianul de jucării pentru copii, jucăriile de lemn întrunesc toate criteriile calității și siguranței. În societatea de consum a zilelor noastre, în care obiectele sunt perisabile, jucăriile de lemn pot fi o marcă a permanenței, a rezistenței în timp. Spre deosebire de trecut, când oamenii supraviețuiau obiectelor prin generații succesive și într-un decor stabil, în prezent avem de-a face cu generații întregi de obiecte ce se succed accelerat într-o existență individuală. Astfel, jucăriile de lemn sunt singurele care pot dăinui peste ani, putând fi transformate în moștenire de familie. Jucăriile de lemn pot căpăta în acest fel o semnificație specială, iar timpul le va spori valoarea.

Amintirea duioasă a căluțului de lemn, a caruselului, a cuburilor din lemn, a trenulețului de lemn, dar și a celebrului Pinochio umple de bucurie fiecare părinte, recreând imaginea idilică a copilăriei. Jucăriile de lemn, sunt o constantă, așadar, atât în viața copiilor, cât și a părinților lor, bucurându-i în egală măsură și pe unii și pe alții.

Valoarea jucăriilor de lemn este dată și de faptul că realizarea lor este o artă, care denotă priceperea, talentul și efortul creator al artizanului. Acest Gepetto modern își pune tot sufletul și imaginația în jucăriile de lemn pe care le oferă cu mult drag copiilor. Fabricate din materiale tradiționale, cu unelte tradiționale, pictate în culori naturale, aceste jucării sunt ideale pentru sănătatea copiilor. Jucăriile de lemn reprezintă naturalul, fiind evidentă diferența față de jucăriile artificiale, de o calitate îndoielnică, uneori dăunătoare pentru sănătate. Rolul jucăriilor de lemn este de a ajuta copiii să învețe în ritmul lor natural, prin distracție.

În funcție de tipul de jucărie de lemn, acestea le dezvoltă copiilor creativitatea, logica, simțul estetic, îi ajută să-și coordoneze mai bine mișcările. De exemplu cuburile și alte forme geometrice din lemn dezvoltă percepția vizuală a copiilor, gândirea logică, îmbunătățește coordonarea mișcărilor, relațiile dintre obiecte etc.

Jocurile cu cifre, cu litere inițiază copilul în lumea fascinantă a cunoașterii. Puzzle-urile au scopul de a dezvolta copiilor capacitatea de  a rezolva probleme, de a le stimula gândirea logică, de  a le crește stima  de sine, atunci când aceștia duc la bun sfârșit realizarea puzzle-ului. Jucăriile de lemn care reproduc animale/păsări/diferite obiecte au rolul de a reda reprezentări ale universului înconjurător, pentru a se familiariza cu acesta. Tot reprezentări ale lumii înconjurătoare sunt și căsuțele în miniatură, mobilierul, pătuțul pentru păpuși etc., care-i ajută pe micuți să-și formeze o idee cât mai exactă asupra a ceea ce-i înconjoară și să stabilească o relație clară între ei și acest univers. Jucându-se cu acestea, cei mici imită de fapt lumea adulților, pregătindu-se astfel pentru viață. Jucăriile de tras/împins, trenulețele, mașinuțele le dezvoltă coordonarea mișcărilor și-i ajută în explorarea universului. Chiar dacă de multe ori, jucăriile de lemn par a fi prea simple în comparație cu jucăriile cu lumini, sunete și butoane, ele au rolul de a pune mintea copiilor la contribuție. Spre deosebire de celelalte care sunt statice, jucăriile de lemn îi incită pe copii să devină activi, să inventeze noi jocuri, să contruiască o lume în miniatură etc. Nu de puține ori, bucuria izvorește din lucrurile simple, care prin imaginație pot fi reinventate la nesfârșit. Iar copiii au această putere de a investi banalul cu o funcție magică.

Copiii sunt foarte atrași în mod natural de aceste jucării de lemn, preferându-le de multe ori celor din alte materiale, deoarece le place să le simtă, să le miroase, să le guste. De aceea, jucăriile de lemn sunt recomandate pentru copii, pentru că sunt fabricate din materiale ecologice. Un inconvenient ce derivă de aici, ar putea fi prețul ridicat, dar  asta se întâmplă cu toate produsele naturale, al căror cost de producție este mare, iar când sănătatea și siguranța copilului sunt în joc, nimic nu mai contează.

Copiii se vor bucura de varietatea de culori vesele, vor fi incitați de formele diverse, punându-și imaginația la contribuție. Chiar și cele mai simple jucării de lemn sunt fascinante pentru lumea miraculoasă pe care o creează. Frumoase, calitative și rezistente în timp, jucăriile de lemn reprezintă alegerea ideală pentru orice copil și cea mai bună investiție în educația acestora, fiind de un real ajutor în aventura în care micuții pornesc cu entuziasm.

 

 

Total 0 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Un comentariu on "Ce rol au jucăriile de lemn în viața copiilor"

  1. Pingback: De ce sunt dăunătoare pentru copii jucăriile în exces - SuntPitic -

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *