38 de activități potrivite pentru copii în perioada 12-18 luni

6113 1

Activitățile pentru copii sunt foarte importante pentru dezvoltarea inteligenței acestora și pentru succesul școlar ulterior. După vârsta de un an, ritmul de activitate al copilului crește, se diversifică preocupările, copilul dă primele semne de afirmare a personalității, a individualității, de impunere a voinței. În această perioadă, copilul începe să meargă. să capete mai mult echilibru, mișcările sale sunt mai stabile, iar el devine din ce în ce mai abil.

În afară de implicarea sa în treburile casnice (poate ajuta la ștersul prafului, la scoaterea rufelor din mașina de spălat și la întinderea lor pe uscăror, poate asista în Learning Tower la gătit) și în afară de joaca în aer liber, putem face diferite activități care să le dezvolte diferite abilități. Atunci când propunem copiilor anumite activități, trebuie să le urmărim ritmul și interesul. Dacă nu vor sau nu pot face o anumită activitate, în niciun caz nu îi presăm să o facă, ci le-o propunem din nou peste un timp. Cu băiețelul meu nu am putut face prea multe activități la această vârstă, deoarece el reinterpreta toate activitățile și le rezolva în felul lui, în alt mod decât cel gândit de mine. Fiica mea, în vârstă de 17 luni este mult mai cooperantă și îi plac toate activitățile pe care le facem împreună. Unele activități sunt inspirate din filozofia Montessori. Pentru mai multă inspirație în alcătuirea listei cu activități potrivite pentru micuța mea, am cerut ajutorul lui Aniko Pajor, sociolog și facilitator activități copii, blogger la https://inteligentaemotionalasite.wordpress.com/.

Ce activități putem face la 12-18 luni

Motricitate grosieră

  1. Dansul;
  2. Târârea prin tunel (improvizăm un tunel din cutii);
  3. Cursa cu obstacole- improvizăm un traseu de obstacole (scaune răsturnate, acoperite, tunel etc.);
  4. Aruncarea cu mingea – copilul poate fi învățat să lovească cu piciorul mingea sau să o arunce cu mâna. În același timp se pot descrie acțiunile;
  5. Facem diferite gesturi, iar copilul ne imită (de ex. deschidem și închidem pumnul, îndoim degetul arătător, batem din palme, ne frecăm nasul etc.);
  6. Cântăm cântece și mimăm acțiunile (copilul ne imită) – de ex. Bate vântul frunzele;

Motricitate fină

  1. Introducem paiele de plastic în găuri de cutie;
  2. Introducem spaghetele în găurile de la strecurătoare;
  3. Înșirăm paste cilindrice pe o spaghetă;
  4. Închidem fermoare;
  5. Pe o tăviță punem un vas cu făină/mălai, o lingură, o pâlnie, o sită mică și îi arătăm ce se poate face cu ele:
  6. Punem macaroane în făină și copilul trebuie să le aleagă;
  7. Punem apă într-o cană și copilul să facă transferul dintr-o cană în alta:
  8. Din plastilină/coca facem o mingiuță mare și introducem în ea spaghete:
  9. Decorăm pastilina cu mărgeluțe, boabe de fasole, orez și în vârf o lumânărică;
  10. Punem clame care închid pungile în sticlă, apoi copilul le scoate pe o farfurie (acest joc poate fi folosit pentru învățarea culorilor);
  11. Punem apă într-un lighean în care lăsăm să plutească diferite obiecte (de ex. un burete, o strecurătoare etc.), iar copilul trebuie să le recupereze;
  12. Oferim copiilor borcane și cutii cărora să le pună și să dea jos capacele;
  13. Marionetele de degete- facem teatru de păpuși cu marionetele pentu degete;
  14. Toboganul mingilor- lipim suluri de hârtie de mărimi diferite pe ușă sau pe perete astfel încât să alunece prin ele mingi;

Dezvoltarea limbajului

  1. Citim cărți- cu imagini cât mai mari, clare și simple, cărți de căutare, cu clapete etc;
  2. Introducem sunetele animalelor lângă imaginea lor;
  3. Dezvoltăm în propoziție cuvintele unice pe care copilul le rostește separat;
  4. Numim părțile corpului și funcția lui (putem face cântecele sau povești despre părțile corpului):
  5. Dăm comenzi simple copilului (du-te în baie, du hainele murdare în coșul de rufe, ia cartea, deschide-o, întoarce pagina)

Inteligența emoțională

  1. Recunoașterea cardurilor cu emoții

Stimularea senzorială

  1. Jocuri de gâdilat cu o pană;
  2. Oferim copilului diverse gusturi (acru, sărat, dulce etc);
  3. Sortăm mingi (de diferite mărimi și texturi)- copilul de poate sorta după mărime de la cea mai mica la cea mai mare, după textură);
  4. Sortăm mingi pe culori și le introduce în găurile unei cutii – Mingi de diferite culori trebuie introduce în găurile unei cutii de culoarea respective;
  5. Pictăm, colorăm- fie pictăm cu degetele, fie cu creta pe jos, fie cu carioca pe hârtie. Copilul trebuie lăsat să mâzgălească, să își dezvolte creativitatea;
  6. Joaca cu instrumente muzicale (maracas, tamburină, orgă etc) (Despre rolul muzicii în viața celor mici și despre activitățile noastre muzicale am scris aici);
  7. Batem ritmul cu lingura de lemn și observăm cum sună pe diferite material;
  8. Activități de recunoaștere a diferitelor sunete din mediul înconjurător;
  9. Facem un turn de pahare de plastic colorate;
  10. Panoul senzorial – închide-deschide întrerupătorul, bagă și scoate din priză, închide și deschide zăvorul etc. Noi avem un panou senzorial construit de bunicul care are mare success la ambii copii;
  11. Desen cu degetul în tăvi cu nisip, mălai sau făină;
  12. Construcții din cuburi colorate (din diferite materiale) pe care apoi le doboară.

Să nu uităm că la această vârstă, copilul nu se poate concentra mai mult de câteva minute la o activitate. Noi alegem în fiecare zi o activitate diferită pentru ca într-o săptămână să nu neglijăm nicio arie de dezvoltare a copilului.

Despre alte activități și jocuri specifice acestei etape, am scris aici, iar despre jucării aici.

Voi ce activități faceți cu copiii voștri?

de Eliza Biro

 

Total 13 Votes
0

Tell us how can we improve this post?

+ = Verify Human or Spambot ?

About The Author

Sunt Eliza Biro, Instructor de Aware Parenting, profesor, mămica a doi pitici năzdrăvani care mă inspiră și mă provoacă să evoluez zi de zi.